Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

CNSM invită reprezentanții mass-meida la semnarea Acordului de colaborare dintre sindicatele din Moldova și Italia

15.05.2013

1887048941

Joi, 16 mai 2013, cu începere de la ora 12:30, în incinta  Hotelului Codru (str. 31 August, 127, Sala Albă) va avea loc ceremonia de semnare a Acordului de colaborare dintre Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) și organizații sindicale din Italia.

Semnarea Acordului de colaborare dintre sindicatele din Moldova și Italia este o premieră și are scopul de a proteja drepturile și interesele muncitorilor migranți moldoveni aflați la muncă în Italia.

La eveniment vor participa conducerea CNSM, lideri sindicali din ţară, reprezentanţi ai sindicatelor din Italia și din alte state europene.

Evenimentul este organizat în cadrul Atelierului regional cu privire la protecția lucrătorilor migranți prin cooperare între sindicatele din mai multe țări, care se desfășoară la Chișinău în perioada 15-16 mai, în cadrul proiectului de cooperare tehnică “Gestionarea eficientă a migrației de muncă și a calificărilor”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Guvernul Republicii Moldova, Organizația Internațională pentru Migrație și Organizația Internațională a Muncii.

Evenimentul respectiv va fi succedat de o conferință de presă, care va începe la ora 13:00.

Se invită reprezentanţii instituţiilor mass-media.