În perioada iunie-septembrie 2019, compania Syndex România, membră a unui grup internațional de cercetări care realizează expertize economice și sociale pentru organizațiile sindicale din diferite țări ale lumii, efectuează o cercetare despre situația salariaților din Republica Moldova.
În acest sens, Marcel Spatari, director Syndex România, împreună cu Ștefan Guga, expert în domeniul muncii, au avut mai multe întrevederi de tip interviu cu mai mulți sindicaliști din cadrul a patru centre sindicale național-ramurale: Federația Sindicatelor din Construcții și Industria Materialelor de Construcții ”SINDICONS”, Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Ușoară, Federația Sindicatelor Transportatorilor și Drumarilor și Federația Sindicatelor din Domeniile Cooperației de Consum, Comerțului și Antreprenorialului ”MOLDSINDCOOPCOMERȚ”.
Totodată, marți, 16 iulie, experții Syndex România au avut o întrevedere cu Oleg Budza, președintele Confederației Naționale a Sindicalelor din Moldova (CNSM), cu care au purtat un dialog despre activitatea mișcării sindicale la nivel național, direcțiile prioritare ale Confederației pe termen mediu și lung, realizările în cadrul dialogului social și provocările pe care le au sindicaliștii moldoveni la etapa actuală.
În procesul discuțiilor, părțile au abordat următoarele tematici: organizarea salariaților în Republica Moldova, evoluția activității organizațiilor sindicale din ultimii ani, relația cu angajatorii și structurile patronale, procesul de negocieri colective, impactul evoluțiilor economice asupra salariaților, migrația forței de muncă, salarizarea și condițiile de muncă, relațiile internaționale ale CNSM.
Marcel Spatari, director Syndex România, a menționat că aceste interviuri servesc unei mai bune înțelegeri a situației generale a salariaților din Republica Moldova, și a precizat că datele obținute nu vor fi utilizate pentru a aprecia activitatea vreunei instituții, organizații sau companii.
Experții Syndex România urmează sa aibă în timpul apropiat întrevederi și cu reprezentanții asociațiilor patronale din țara noastră. Menționăm că cercetarea privind situația salariaților din Republica Moldova efectuată de Syndex România va fi publicată în toamna acestui an.
Grupul internațional Syndex asigură servicii de consultanță și susținere pentru reprezentanții salariaților și organizațiile acestora. De 40 de ani, experți calificați realizează în fiecare an peste 2000 de misiuni de cercetare comandate de către partenerii sociali, instituții de dialog social și instituții publice.
Departamentul mass-media și relații internaționale al CNSM