Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Concilierea activității profesionale cu viața familială ar putea fi asigurată inclusiv prin reformarea concediului de îngrijire a copilului și extinderea serviciilor de creșă

31.05.2016

2

Identificarea unor propuneri de îmbunătățire a cadrului legislativ care să permită concilierea activității profesionale cu viața familială a constituit obiectivul Forului de Politici Publice cu genericul ”Cum asigurăm o piață a muncii prietenoasă mamelor și taților?”. Evenimentul a fost organizat luni, 30 mai, de Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare, Platforma pentru Egalitate de Gen și Asociația Femeilor Antreprenoare din Moldova, în comun cu Platforma Comună de Dialog a Doamnelor Deputate din Parlamentul Republicii Moldova. La dezbateri au participat reprezentanți ai Parlamentului și ministerelor de profil, sindicatelor și patronatelor din Republica Moldova, societății civile și partenerilor de dezvoltare.

Mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile, în special Platforma pentru Egalitate de Gen, au propus un set de măsuri de politici în vederea consolidării principiului egalităţii de gen şi cel al reconcilierii vieţii private cu cea profesională, în special: introducerea concediului paternal de 14 zile (adoptat în luna aprilie curent); extinderea serviciilor de creşă prin finanţarea directă din Bugetul de Stat; reformarea concediului de îngrijire a copilului ca acesta să fie mai scurt, mai bine plătit, cu implicarea mult mai semnificativă a taţilor și impunerea adoptării procedurilor de non discriminare la nivel de organizaţii, cu prevederi clare în acest sens.

Majoritatea participanților la dezbatere pledează pentru un concediu de îngrijire a copilului mai scurt și mai bine plătit.

Astfel, proiectul Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei propune două posibilități: menținerea schemei actuale de plată a indemnizației până când copilul împlinește trei ani sau un concediu de doi ani, dar în condiții financiare mai avantajoase.

„De la data acordării concediului de îngrijire și până la data împlinirii vârstei de doi ani a copilului (anul trei nu se achită) cuantumul lunar al indemnizației pentru creșterea copilului va constitui 60 de procente din baza de calcul stabilită în primele 12 luni pentru fiecare copil și 30 de procente din baza de calcul pentru următoarele 12 luni”, spun reprezentanții ministerului.

Proiectul ministerului muncii este doar unul din cele care propun reducerea concediului plătit pentru îngrijirea copilului. Alte două sunt înregistrate în Parlament și recomandă în primul an de concediu o indemnizație care să fie egală cu 70 de procente din venitul asigurat.

Pe de altă parte, specialiștii atrag atenția că reîntoarcerea mamei la serviciu nu ar trebui să fie în detrimentul nevoilor copiilor, o precondiție în acest sens fiind extinderea serviciilor de creșă. Educația de până la vârsta de trei ani este, însă, formal reglementată, spune ministrul Educației, Corina Fusu, prezentă la eveniment, care remarcă faptul că este nevoie în egală măsură de bani și de resurse umane pentru funcționarea creșelor.

„Noi susținem inițiativa de creare a serviciilor de educație timpurie pentru copiii de până la 3 ani, finanțate de la bugetul de stat, dar care să asigure în același timp servicii de calitate pentru toți copii (spații prietenoase, dotări corespunzătoare vârstei și nivelul de dezvoltare al copiilor, personal calificat, instruit și motivat să lucreze la standardele solicitate, părinți cu abilități parentale dezvoltate), însă pentru toate acestea sunt necesare investiții substanțiale”, a declarat ea.

Ministrul Educației a adăugat că ministerul elaborează un set de acte normative pentru a îmbunătăți situația în domeniul educației copiilor cu vârsta de până la 3 ani, care urmează a fi pregătit până în noiembrie 2016.

”Scopul nostru comun este să realizăm schimbări benefice, cu impact pe termen lung. În urma dezbaterilor care le-am avut în ultimul timp, am realizat că societatea își dorește schimbarea dată, dar, totodată, lumea nu înțelege până la urmă cum se va face ea. Trebuie să explicăm beneficiile acestor schimbări. Pentru noi, ca reprezentanți ai Legislativului este important să cunoaștem care este opinia societății, să avem o voce fermă despre cum trebuie statul să-și redimensioneze politicile pe acest segment”, a precizat Liliana Palihovici, vicepreședinte al Parlamentului.

Partenerii de dezvoltare, reprezentanții societății civile, ai sindicatelor și patronatelor au salutat propunerile autorităților, exprimând-și disponibilitate de a contribui la îmbunătățirea situației în domeniul îngrijirii copiilor cu vârsta de până la 3 ani, astfel încât fiecare copil să beneficieze de servicii educaționale de calitate, iar părinții acestora să se bucure de posibilitatea concilierii activității profesionale cu viața familială.

Toate propunerile de politici propuse spre discuție în cadrul forului vor fi sintetizate, urmând ca ulterior să fie analizate şi dezbătute în cadrul altui For de Politici Publice, care va avea loc toamna anului curent.

Departamentul mass-media și relații internaționale