Astăzi, 16 iulie, membrii Comitetului Confederal al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) au avut o întrevedere cu Igor Dodon, președintele Republicii Moldova. Părțile au făcut un schimb de opinii și au discutat mai multe subiecte ce țin de problemele cu care se confruntă salariații, membrii de sindicat.
Oleg Budza, președintele CNSM, a comunicat despre propunerile Confederației pentru sporirea drepturilor și garanțiilor social-economice și de muncă ale salariaților, necesitatea reluării activității Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective, promovarea parteneriatului social la toate nivelurile, perfecționarea mecanismelor de stimulare a creării noilor locuri de muncă cu salarii decente, combaterea economiei informale.
În cadrul discuțiilor, liderul sindical a atras atenția asupra situației dificile din domeniul securității și sănătății în muncă. Pentru a îmbunătăți situația în acest domeniu, este necesar de revenit la un sistem integrat de inspecție a muncii, fortificarea capacităților instituționale ale Inspectoratului de Stat al Muncii, racordarea legislației naționale la standardele internaționale, ratificarea Convenției nr. 161 a Organizației Internaționale a Muncii privind serviciile de sănătate ocupațională.
Totodată, sindicaliștii au pledat pentru stabilirea unui salariu unic pe țară la nivel de 50-60 la sută din salariul mediu pe economie, creșterea nivelului trai prin majorarea anuală, cu cel puțin 15 la sută a salariilor, perfecționarea condițiilor de salarizare a angajaților din sectorul bugetar, modificarea Legii cu privire la minimul de existență.
Sindicaliștii au reiterat poziția de a susține inițiativa Prim-ministrului Republicii Moldova, Maia Sandu, de a crea Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Crearea acestui Minister se înscrie în prevederile Convenției Organizației Internaționale a Muncii nr. 150 „Privind administrarea muncii”, ratificată de Republica Moldova prin Legea nr. 274-XVI din 29 iulie 2006 și va avea o serie de efecte pozitive pentru Republica Moldova, atât pe plan național, cât și pe plan internațional, va asigura promovarea și apărarea eficientă a drepturilor și intereselor legale ale salariaților.
În cadrul discuțiilor cu Igor Dodon, președintele Republicii Moldova, liderii centrelor sindicale național-ramurale au atras atenția asupra mai multor probleme cu care se confruntă sindicatele la nivel de ramură: deficitul de cadre în sistemul de sănătate dar și alte ramuri, situația de la Î.S. „Calea Ferată din Moldova”, condițiile de muncă în care activează funcționarii publici, problemele existente în ramura gospodăriilor comunale, activitatea salariaților din organele de forță, îmbunătățirea nivelului de salarizare în diverse ramuri ale economiei naționale, promovarea drepturilor femeilor și stimularea tinerilor specialiști.
Totodată, sindicaliștii au abordat problema necesității implementării unor măsuri de protecție socială a populației în cazul operării unor majorări la tariful la energia electrică. De asemenea, membrii Comitetului Confederal al CNSM s-au referit la schimbarea grilei de impozitare a veniturilor persoanelor fizice. Pe parcursul a mai multor ani CNSM a înaintat propunerea de a fi introdusă și aplicată o a treia grila de impozitare cu o cotă de 22-25 la sută pentru a fi impozitate veniturile celor mai bogate categorii ale populației.
Președintele Igor Dodon a menționat că este deschis pentru a discuta cu reprezentanții salariaților problemele social-economice existente, iar întrunirile în acest format vor fi organizate cu regularitate, pentru a asigura conlucrarea eficientă a Guvernului și majorității parlamentare.
Președintele Republicii Moldova a trecut în revistă principalele activități întreprinse din momentul preluării guvernării. În cadrul discuției au fost dezbătute astfel de subiecte precum: necesitatea rectificării bugetului, desfășurarea unor acțiuni cu caracter social, menite sa sporească nivelul de protecție socială, situația în economie, sectorul energetic, și alte domenii importante.
În legătură cu dificultățile semnalate de sindicaliști ce se referă la implementarea Legii 270 din 23.11.2018, Igor Dodon a declarat că în prezent, Guvernul lucrează asupra rectificării bugetului, pentru a realoca sumele necesare pentru achitarea salariilor bugetarilor. Președintele Republicii Moldova a subliniat faptul că Președinția este gata să discute și să susțină propunerile sindicatelor privind modificarea Legii 270, precum și cele cu privire la pachetul de politică bugetar-fiscală pe anul viitor, în special cele ce țin de veniturile salariaților.
La final, membrii Comitetului Confederal al CNSM au precizat că își doresc consolidarea colaborării cu Administrația Prezidențială, noul Guvern și Parlament, și au reiterat deschiderea ca în timpul apropiat să fie organizată o întrevedere cu Șeful Executivului, Maia Sandu, în vederea eficientizării soluționării problemelor cu care se confruntă salariații din Republica Moldova.
Foto: http://www.presedinte.md
Departamentul mass-media și relații internaționale al CNSM