Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova și Organizația Internațională a Muncii intensifică colaborarea bilaterală

06.03.2020

IMG_0584_1

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) și Organizația Internațională a Muncii (OIM) vor intensifica în 2020 colaborare pe diverse direcții. Despre aceasta au comunicat astăzi, 6 martie, conducerea CNSM în cadrul unei întrevederi de lucru cu Sergeyus Glovackas, ofițer al Biroului Organizației Internaționale a Muncii pentru Activitățile Lucrătorilor pentru Europa și Asia Centrală (OIM-ACTRAV) și Magnus Berge, specialist principal al OIM pentru activitățile lucrătorilor, Oficiul din Budapesta.

Oleg Budza, președinte al CNSM, a comunicat despre situația social-economică din Republica Moldova, realizările Confederației în anul 2019, cerințele înaintate de reprezentanții salariaților în cadrul negocierilor cu partenerii sociali, tendințele îngrijorătoare de pe piața forței de muncă.

Conducerea CNSM s-a referit la necesitatea schimbării situației cu privire la salariul minim, care nu a fost modificat din 2014. Sindicaliștii solicită ca salariul minim pe țară să fie stabilit la nivel de cel puțin 50-60 la sută din salariul mediu pe țară, conform practicilor din Uniunea Europeană. O altă problemă care se află în vizorul sindicaliștilor este legată de necesitatea introducerii unor modificări la Legea nr. 270 cu privire la salarizarea în sistemul bugetar, pentru a înlătura unele inechități.

De asemenea, sindicaliștii s-au referit la problemele legate de migrația forței de muncă. Sindicaliștii au menționat că se atestă deficit de cadre în mai multe sectoare ale economiei naționale. Mai mult, migrația populației economic active trezește numeroase semne de întrebare legate de perspectivele de dezvoltare economică și impactul acestui fenomen asupra sistemului de asigurări sociale.

În atenția CNSM sunt și problemele legate de medicina ocupațională, dezvoltarea parteneriatului social la toate nivelurile, îmbunătățirea situației în domeniul securității și sănătății în muncă și revenirea la un sistem integrat al inspecției muncii, combaterea fenomenului economiei informale, îndeplinirea și ratificarea unor noi Convenții ale OIM, precum și promovarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.

Sergeyus Glovackas, ofițer al Biroului OIM-ACTRAV, a subliniat că în anul 2019, când a fost marcat Centenarul OIM, a fost adoptată Declarația cu privire la “Viitorul Muncii”. După acest important eveniment, OIM a revizuit unele direcții de activitate și a stabilit noi priorități în activitatea sa. În acest sens, s-a luat decizia de a oferi suport mai multor țări din Europa de Est și Asia Centrală, printre care și Republica Moldova. Astfel, OIM își propune să fortifice capacitățile partenerilor sociali și să sprijine organizațiile sindicale.

“Un nivel înalt de viață se atestă în acele țări unde sindicatele sunt dezvoltate. Exemplul cel mai grăitor sunt Țările Scandinave. Cunoaștem despre problemele care există în Republica Moldova: nivelul scăzut de salarizare, migrația forței de muncă, carențe în sfera securității și sănătății în muncă, etc. Ne-am propus să stabilim un plan comun de activități pentru acest an în care vom include direcțiile prioritare ale colaborării noastre”, a precizat Glovackas.

La rândul său, Magnus Berge, specialist principal al OIM pentru activitățile lucrătorilor, Oficiul din Budapesta, a menționat buna implicare a CNSM în activitățile organizate cu prilejul Centenarului OIM și și-a arătat disponibilitatea de a contribui la sporirea cooperării dintre cele două organizații.

Planul de activități comune pentru acest an prevede oferirea de asistență din partea OIM, prin participarea unor experți internaționali, la analiza și elaborarea unor recomandări în domeniul legislației muncii și alte domenii, organizarea unor întruniri regionale la Chișinău cu participarea sindicaliștilor din alte țări, organizarea unor activități de instruire și schimb de experiență, promovarea Convențiilor OIM și a normelor internaționale în domeniul muncii, implicarea sindicatelor în procesele legate de schimbările climatice.

Departamentul mass-media și relații internaționale al CNSM