Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Consultări publice, organizate de Comisia protecție socială, sănătate și familie, privind modificarea Codului muncii

13.05.2022

Безымянный

Comisia protecție socială, sănătate și familie a Parlamentului Republicii Moldova a organizat vineri, 13 mai, consultări publice cu referire la Art. I din proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative, înregistrat în Parlament cu nr.146 din 20.04.2022, care vizează modificarea Codului muncii.

La consultări au participat reprezentanți ai Ministerului Muncii și Protecției Sociale (MMPS), Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, Confederației Naționale a Patronatului din Republica Moldova, alți reprezentanți ai mediului de afaceri, reprezentanți ai Oficiului Avocatului Poporului și societății civile, precum și alte părți interesate.

În cadrul dezbaterilor, delegația CNSM, în frunte cu președintele Confederației, Igor Zubcu, a atras atenția autorilor proiectului de Lege asupra faptului că un șir de propuneri de modificare a Codului muncii vin în contradicție cu standardele internaționale în domeniul muncii și afectează substanțial drepturile și garanțiile salariaților.

În acest context, pornind de la principiile parteneriatului social, sindicaliștii au cerut să fie examinate suplimentar în cadrul grupului de lucru tripartit creat sub egida MMPS, propunerile din respectivul proiect de lege, care au trezit divergențe de opinii între partenerii sociali, totodată, arătând disponibilitatea sindicatelor de a se implica plenar în procesul de perfecționare și definitivare a acestora.

Mai mult, sindicaliștii au atras atenția asupra cazurilor de nerespectare de către Republica Moldova a standardelor internaționale de muncă, semnalate anterior Organizației Internaționale al Muncii, care actualmente se află pe rol, precum și despre necesitatea evitării unor sesizări suplimentare către această instituție internațională, pentru a nu admite compromiterea imaginii Republicii Moldova pe plan internațional.

Avizul Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova la proiectul de Lege pentru modificarea unor acte normative, inițiativa legislativă nr. 146 din 20.04.2022, poate fi accesat AICI.

Pentru a urmări integral discuțiile în cadrul Consultărilor publice organizate de Comisia protecție socială, sănătate și familie, privind modificarea Codului muncii, accesați link-ul de mai jos.

Departamentul mass-media și relații internaționale