Continuare (nr. 18 din 3 mai 2013, nr. 19 din 17 mai 2013)
Potrivit dispoziţiei art. 380 din Codul muncii, actele administrative emise de inspectorii de muncă pot fi contestate la Inspectorul General de Stat şi/sau conform Legii contenciosului administrativ nr. 793/2000.
Noţiunea de act administrativ potrivit art. 2 din Legea contenciosului administrativ constituie o manifestare juridică unilaterală de voinţă, cu caracter normativ sau individual (spre exemplu, prescripţia inspectorului muncii), din partea unei autorităţi publice (în cazul dat, prin intermediul inspectorului de muncă) în vederea organizării executării sau executării la direct a legii.
Actele administrative respective pot fi contestate de către salariat în cazul în care, acesta, salariatul nu este satisfăcut de rezultatul examinării din partea inspectorului de muncă a petiţiei depuse de el, sau în cazul în care petiţia lui nu a fost examinată în termenul stabilit.
Actele administrative emise de Inspectorul General de Stat pot fi contestate de către salariat conform Legii contenciosului administrativ.
Contestarea actelor administrative emise atât de inspectorii de muncă, cât şi de Inspectorul General de Stat în temeiul legii nominalizate condiţionează respectarea mai multor acţiuni procedurale, adică măsuri sau condiţii prevăzute de lege.
Astfel, potrivit dispoziţiei art. 14 din Legea contenciosului administrativ persoana, spre exemplu salariatul, care se consideră vătămată într-un drept al său recunoscut de lege, este în drept, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului să expedieze organului emitent al autorităţii publice (în cazul dat, la Inspecţia Muncii) o cerere prealabilă prin care să solicite anularea totală sau parţială a acestui act, în cazul în care legea nu dispune altfel.
Dacă organul emitent are un organ ierarhic superior (cum este pentru Inspecţia Muncii Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei) cererea prealabilă poate fi adresată de către salariat, la alegerea acestuia, fie către Inspecţia Muncii sau către ministerul dat, dacă legislaţia nu prevede altfel.
O altă măsură procedurală în cazul contestării acţiunilor luate de inspectorii de muncă constă în faptul că cererea prealabilă se examinează de către organul emitent sau ierarhic superior în termen de 30 de zile de la data înregistrării ei, decizia urmând a fi comunicată de îndată petiţionarului.
Art. 16 şi 17 din Legea contenciosului administrativ stabileşte, că persoana care se consideră vătămată într-un drept al său recunoscut de lege, printr-un act administrativ şi nu este satisfăcută de răspunsul primit la cererea prealabilă sau nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut de lege, este în drept să sesizeze instanţa de contencios administrativ, competentă pentru anularea, în tot sau în parte a actului respectiv şi repararea pagubei cauzate.
Acţiunea poate fi înaintată nemijlocit instanţei de contencios administrativ în cazurile expres prevăzute de lege şi în cazurile în care persoana se consideră vătămată într-un drept al său prin nesoluţionarea în termen legal ori prin respingerea cererii prealabile privind recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate.
Reclamanţii în raporturile de contencios administrativ sunt scutiţi de plata taxei de stat. Cererea prin care se solicită anularea unui act administrativ sau recunoaşterea dreptului pretins poate fi înaintată în termen de 30 de zile, în cazul în care legea nu dispune altfel.
Acest termen curge de la: data primirii răspunsului la cererea prealabilă sau data expirării termenului prevăzut de lege pentru soluţionarea acesteia; data comunicării refuzului de soluţionare a cererii prin care se solicită recunoaşterea dreptului pretins sau data expirării termenului prevăzut de lege pentru soluţionarea unei astfel de cereri; data comunicării actului administrativ, în cazul în care legea nu prevede procedura prealabilă.
Considerăm oportun de menţionat şi faptul că Inspecţia Muncii nu este un organ de jurisdicţie a muncii, ea constată doar cazurile de încălcare a legislaţiei în domeniu. Potrivit art. 355 din Codul muncii, organul abilitat cu dreptul de soluţionare a litigiilor individuale de muncă este instanţa de judecată. În continuare, vom vorbi mai întâi despre procedura prealabilă extrajudiciară de soluţionare a litigiului individual de muncă, apoi despre adresarea salariaţilor în instanţa de judecată.
(Va urma)
Ion Preguza, şeful Departamentului juridic