Noi, participantele la Forumul „Femeile sindicaliste invită”, organizat de Consiliul de Femei din cadrul Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova,
Salutînd procesul iniţiat de integrare europeană a Republicii Moldova,
Exprimînd îngrijorarea faţă de problemele cu care se confruntă economia ţării, de condiţiile nesatisfăcătoare de muncă, de discriminările pe piaţa muncii între generaţii şi de gender, de necorespunderea cererii cu oferta, de veniturile salariale mici şi preţurile înalte, care în multe cazuri le depăşesc pe cele din regiune,
Declarînd priorităţile de participare activă la elaborarea şi realizarea politicilor socio-economice, combaterea „muncii la negru”, reducerea şomajului şi a sărăciei,
Constatînd că unele revendicări ale sindicatelor înaintate Guvernului n-au fost soluţionate pînă în prezent,
Subliniind importanţa dialogului social în soluţionarea problemelor social-economice cu care se confruntă salariaţii, inclusiv femeile din Republica Moldova,
Considerînd că în această situaţie se impune reluarea, în regim de urgenţă, a negocierilor în vederea:
1. Majorării salariului minim pe ţară, începînd cu anul 2015, pînă la nivelul minimului de existenţă;
2. Reexaminării cuantumului minim garantat al salariului în sectorul real în baza indicatorilor anului 2014 concomitent cu suplinirea valorii indicatorilor restanţi pe anul 2010;
3. Micşorării cotei maxime de impozitare a venitului salarial – de la 18% la 12%, cu introducerea unei noi grile pentru persoanele cu venituri mari şi stabilirii scutirii personale la nivelul minimului de existenţă;
4. Modificării Legii nr. 156 din 14.10.98 privind pensiile de asigurări sociale de stat prin:
– simplificarea formulei de calculare a pensiilor;
– actualizarea venitului luat în calcul la stabilirea pensiei;
– recalcularea pensiilor pensionarilor care continuă să achite contribuţii în bugetul asigurărilor sociale de stat după ieşirea la pensie;
5. Stabilirii indemnizaţiei unice la naşterea copilului în cuantum de 5000 de lei. Majorării indemnizaţiei lunare pentru creşterea/îngrijirea copilului persoanelor asigurate – de la 30% la 40%, din baza de calcul stabilită şi persoanelor neasigurate – de 50% din nivelul minimului de existenţă;
6. Aprobării proiectului de lege privind indemnizaţiile adresate copiilor;
7. Implementării sistemului individual de asigurări obligatorii de asistenţă medicală prin personalizarea a 50 la sută din prima de asigurări medicale achitată de salariat;
8. Includerii investigaţiilor oncologice în Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă;
9. Modificării Regulamentului cu privire la prestaţiile în sistemul public de asigurări sociale pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă a asiguraţilor prin tratament balneosanatorial în vederea repartizării biletelor de tratament pe principiul solidarităţii;
10. Acordării creditelor preferenţiale familiilor tinere şi cu mulţi copii;
11. Instituirii, în cadrul Fondului obligatoriu de asistenţă medicală, a unui fond separat pentru recuperarea sănătăţii mamei şi copilului;
12. Majorării cu 50 de mln. de lei a cheltuielilor de recuperare a sănătăţii prin tratament balneosanatorial şi reabilitare pentru persoanele asigurate, faţă de cele preconizate pentru anul 2015,
Pledăm pentru o economie productivă şi competitivă, pentru crearea locurilor de muncă cu salarii decente, întoarcerea în ţară a concetăţenilor şi asigurarea pentru ei a unui trai decent,
Cerem Guvernului să întreprindă toate măsurile necesare pentru ca Republica Moldova să atingă obiectivele de modernizare şi dezvoltare pe calea integrării europene.
4 septembrie 2014