Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Dezvoltarea economică trebuie să aducă beneficii salariaților

30.10.2018

IMG_1829

”Evaluarea abordărilor în economia națională prin prisma teoriilor de creștere economică pentru economiile aflate în tranziție”. Acesta a fost titlul dezbaterii publice organizată astăzi, 30 octombrie, de către Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) ”Viitorul” în parteneriat cu Friedrich-Ebert-Stiftung(FES) cu participarea economiștilor, reprezentanților ai mediului academic și ai ministerelor de resort, ai patronatelor, sindicatelor.

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova a fost reprezentată de Sergiu Iurcu, șef al departamentului protecție social-economică al CNSM.

Discuțiile s-au axat în mod exclusiv pe marginea unui studiu cu același titlu prezentat de către Viorel Gîrbu, expert al IDIS ”Viitorul”, și a avut drept scop, conform declarației organizatorilor, inițierea unor dezbateri competente, obiective în societate privind abordările economice aplicate în vederea identificării unor abordări noi, adecvate pentru situația în care se află economia țării.

Dezbaterea publică s-a desfășurat prin prisma afirmării principiului echității, care presupune oportunități egale în sensul că realizările pe durata vieții ale unei persoane trebuie să fie determinate în mod primordial de talentul și eforturile depuse de aceasta și nu de contextul social sau de alt gen și excluderea limitării accesului oamenilor la beneficii sociale, precum sănătatea, educația, asigurarea unui nivel minim de consum.

Unul din mesajele ale evenimentului a fost că fără implicarea masivă a statului în economie, speranțele realizării unei schimbări calitative în țară, prin simpla acțiune a forțelor pieței, nu pot fi materializate.

Acest deziderat este împărtășit și de către Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova, al cărei punct de vedere a fost exprimat în cadrul dezbaterii publice de către Sergiu Iurcu. El a insistat ca statul trebuie să-și mențină influența în economia țării, îndeosebi prin mecanisme și politici de stimulare a activităților economice în anumite sectoare, investiții în infrastructură ceea ce ar conduce la crearea locurilor de muncă.

În mod principial, a accentuat dumnealui, este important ca pentru a asigura o creștere  economică este necesar să fie realizat principiul repartizării juste  a veniturilor, deoarece aceasta va conduce la majorarea salariilor  angajaților, ceea ce, în ultimă instanță, va limita, opri exodul forței  de muncă peste hotare, un obiectiv fundamental al sindicatelor din Moldova.

Departamentul mass-media și relații internaționale al CNSM