Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Diplome și cadouri pentru cei mai talentați copii

12.06.2015

IMG_4071

Participanții la concursul de desen cu genericul „Nu-mi fura copilăria”, organizat de redacția publicației ”Vocea Poporului”, cu sprijinul Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), au fost premiați joi, 11 iunie, în cadrul unei festivități.

La cea de-a II-a ediție a concursului au participat copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 16 ani, discipoli ai diferitelor școli și centre de creație, licee din mai multe raioane ale țării, cu desene consacrate combaterii muncii copiilor în Republica Moldova. Participanții au fost împărțiți în câteva categorii de vârstă, fiecărei categorii atribuindu-i-se locurile I, II și III, dar și mențiuni.

Desenele au fost apreciate de un juriu profesionist, căruia nu i-a fost deloc ușor să determine care competitori merită cea mai înaltă mențiune.

Angela Chicu, redactor-șef al publicației ”Vocea Poporului”, a menționat că prin intermediul concursului s-a urmărit de a atrage atenția asupra importanței și responsabilității problemei abordate și de a stimula spiritul participativ și civic al copiilor.

Învingătorii au fost decernați cu diplome și au primit cadouri din partea CNSM.

Concursul de desene „Nu-mi fura copilăria” a fost organizat cu prilejul Zilei Mondiale a Combaterii Muncii Copilului, care se marchează anual la 12 iunie.