Legea pentru modificarea şi completarea Codului muncii al Republicii Moldova a fost adoptată de Parlament în lectură finală. Documentul constituie un compromis al partenerilor sociali, atins în cadrul Grupului de lucru tripartit din care fac parte reprezentanţi ai Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova, Confederaţiei Naţionale a Patronatului din Republica Moldova.
Astfel, noul act legislativ prevede că sub incidența contractului colectiv de muncă, încheiat pe unitate în ansamblu, cad doar salariații unității care au împuternicit reprezentații lor (sindicatele) să participe la negocierile colective, să elaboreze și să încheie contractul colectiv de muncă în numele lor, dar nu toţi salariaţii întreprinderii, după cum era stabilit până în prezent.
Totodată, acesta mai prevede dreptul salariaților de a suspenda contractul individual de muncă pe motivul neachitării sau achitării parțiale, pe parcursul a două luni consecutive, a salariului sau a altor plăți obligatorii.
Noutățile din Codul muncii vizează și eliminarea cazurilor de încheiere neargumentată a contractului individual de muncă pe o durată determinată, extinderea termenului de probă pentru muncitorii necalificaţi în vederea determinării efective a aptitudinilor profesionale ale acestora, reglementarea detaliată a procedurii de concediere în legătură cu transferul la alt loc de muncă.
Prin modificările respective, organizaţia sindicală din unitate capătă o responsabilizare mai accentuată, inclusiv obligativitatea de a argumenta în scris acordul, dezacordul şi opinia consultativă privind concedierea salariatului.
De asemenea, documentul prevede posibilitatea desfacerii contractului individual de muncă prin acordul scris al părţilor, amenajarea încăperilor speciale pentru alimentarea copiilor, în conformitate cu Recomandarea OIM „Privind protecţia maternităţii” și extinderea termenului concediului neplătit pe durata 120 de zile calendaristice, faţă de 60, cum sunt în prezent.
Prin modificările și completările operate s-a făcut o claritate și în privința zilelor de odihnă ce trebuie recuperate. Astfel, salariații care în ziua declarată zi de odihnă încă nu se aflau în raporturi de muncă cu unitatea în cauză, salariații ale căror contracte individuale de muncă erau suspendate la data respectivă, precum și angajații care se aflau în concedii anuale sau sociale, nu sunt obligați de a se prezenta la serviciu în ziua declarată zi lucrătoare, pentru a recupera de rând cu ceilalți angajați.
Textul integral al Legii pentru modificarea și completarea Codului muncii va fi accesibil pe site-ul CNSM după publicarea documentului în Monitorul Oficial.
Departamentul Informațional al CNSM