Ecoul veşnic viu al catastrofei de la Cernobâl

26 aprilie 1986, ora 01.23. „Reactorul 4 al centralei de la Cernobâl a explodat în timpul efectuării unor teste”. Aceste cuvinte au răsunat ca un tunet în mintea tuturor celor care aveau legătură cu această regiune. Drept că mulţi­mii nu i s-a spus imediat ce se întâmplă. Ecoul ace­lor vremuri şi azi mai este coşmarul vieţii celor care au trecut prin tragedia de la Cernobâl. Deşi sunt fericiţi că au supravie-ţuit, toata viaţa luptă pentru sănătatea pierdu­tă atunci.

S-au scurs 27 de ani de când cea mai gravă catastrofă atomică a secolului XX a marcat şi exis­tenţa R. Moldova şi nu numai. Amprentele dramei de atunci mai rămân adânc imprimate în inimile celor care şi-au pierdut taţi, fraţi, mame şi surori, sau a celor care încă şi astăzi poartă “vălul” tragediei de la Cernobâl.

 Se plâng că statul îşi aminteşte de ei doar la 26 aprilie

Tabloul se înfăţişa astfel. De­flagraţia a ridicat dala superioa­ră a reactorului, cu o greutate de 2000 de tone. Varianta oficială a cauzelor producerii accidentului este “manipularea eronată” a sis­temelor de siguranţă. Există însă voci care vorbesc de faptul că re­actorul a explodat din cauza gra­velor deficienţe de construcţie, sistemul de siguranţă, care ar fi trebuit să-l protejeze, fiind prost proiectat, astfel încât tehnicienii din camera de control nu au avut nicio soluţie. Ca urmare a explo­ziei survenite, teritoriul de pe o rază de 30 de km din jurul centra­lei a fost supus unei contaminări radioactive extrem de puternice, iar peste 200000 de persoane au fost evacuate. Combustibilul nu­clear a ars timp de peste zece zile şi a emis în atmosferă elemente radioactive cu o intensitate echi­valentă a cel puţin 200 de bombe de la Hiroshima.

Sute de mii de oameni au fost trimişi în “gura lupului” pentru a lichida consecinţele avariei de la Cernobâl. Pentru a stinge in­cendiul şi a curăţa zona din jurul centralei, URSS a trimis în patru ani 600000 de persoane, expuse unor doze puternice de radia­ţii cu o protecţie minimă. Mulţi dintre aceştia nu s-au mai întors, alţii chiar dacă au făcut-o s-au luptat cu boala acasă, sau încă mai luptă până astăzi. O conse­cinţă! Nu, nu doar una, ci sutele de consecinţe încep de la cele mai mărunte boli, până la cancer şi în cele din urmă deces.

Din mijlocul focarului….

“Mai bine ne chemau în război, măcar acolo aveam speranţa că putem supravieţui”

Nicolae Vâlcu este unul din muncitorii trimişi să participe la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobâl. Dumnealui po­vesteşte grozăviile prin care i-a fost dat să treacă. „Era o zi fru­moasă atunci când ne-au che­mat la Comisariatul militar. Nu ştiam unde vor să ne trimită. Am aflat de la nişte colegi când deja eram pe drum. Mergeţi la Cernobâl, ne-au înştiinţat ei”, ne mărturiseşte domnul Nicolae. Din spusele sursei, în acea zi 24 de băieţi, tineri, viguroşi au fost trimişi în regiunea cu pricina. Au răspuns de degajaţie şi dez­activaţie la uzina Maiac. „Am muncit zile şi nopţi. Săpam metri în pământ pentru a extrage sol”, povesteşte sursa. Apoi i-au trimis în orăşelul Pripiati, care se afla la doar patru kilometri de centrala nucleară. „Mulţi, foarte mulţi au murit atunci, cădeau ca stârpiţi de ciumă”, a mai adăugat Nicolae Vâlcu.

Au urmat zile negre, zile în care gândurile la fel de negre îi chinuiau. “Pe toţi ne măcina acelaşi gând. Gândul că mergem la moarte. Mai bine ne duceau în război, măcar acolo exista speranţa că putem supravieţui”, povesteşte bărbatul. Atunci au şi început toate necazurile lui şi interminabilele intervenţii me­dicale. O lună de zile, atât a stat divizia domnului Nicolae la Cer­nobâl. Întors acasă, chiar după vreo două săptămâni au început dureri insuportabile de cap, pro­bleme cu sistemul nervos. Mai târziu, a început să-l doară fica­tul, stomacul, iar acum articula­ţiile îi fac viaţa un infern. „Toată viaţa mea începând de la 35 de ani am consumat medicamente, vroiam să trăiesc”, cu lacrimi în ochi mărturiseşte domnul Nico­lae. Îl frământă acum însă alte probleme. Dumnealui povesteşte că până nu demult mai primea un ajutor pentru facturile la căl­dură şi gaz. Acum însă nu mai primeşte absolut nimic. Încear­că să se descurce cum poate. O alinare i-a mai rămas: odihna la sanatoriu. „Măcar biletele la sa­natoriu nu le-au scos, aşa ne mai odihnim şi noi, ca să uităm o pe­rioadă de griji, boală şi nevoie.”

O asociaţie pentru “cernobâlişti”

Mai târziu, când deja perico­lul activ a trecut, cei care deve­niseră în scurt timp o familie, o familie a „viitorilor morţi”, cum îşi spuneau între ei, şi-au organi­zat o asociaţie numită Asociaţia Obştească „Societatea Cernobâl” din Moldova. Existentă până la etapa actuală, din ea fac parte camarazii de „catastrofă”. Struc­turi ale asociaţiei sunt în fiecare sector al capitalei şi practic în toate raioanele ţării. Din acestea făcând parte între 100 şi 300 de oameni.

Se întâlnesc deseori, îşi aduc aminte de vremuri sumbre şi de data de 26 aprilie, zi neagră în calendarele tuturor. Nu numai amintirile îi adună însă. Proble­mele apărute în timp le dau mari bătăi de cap. „Noi am lichidat consecinţele avariei. Dar conse­cinţele Cernobâlului răsfrânte asupra sănătăţii noastre nu le lichidează nimeni”, a menţionat unul din membrii asociaţiei. Nu a vrut să-i divulgăm nume­le. „Vremurile sunt instabile. Nu se ştie. Mai bine tăcem”, a moti-vat sursa.

„Suntem marginalizaţi în spi­tale, saloanele „cernobâliştilor” au cele mai rele condiţii, aco­lo este cel mai frig, iar statul ne compensează cele mai ieftine şi inutile medicamente”, spune sur­sa. Potrivit lui, membrii asociaţiei continuă să se confrunte cu pro­bleme nesoluţionate, ce vizează asistenţa şi asigurarea medicală. Mai mult, oamenii care au fost iradiaţi în lucrările de lichidare de la centrala atomică au un bu­chet întreg de maladii cronice şi au nevoie de un tratament com­plex, de investigaţii medicale de durată, care constituiau „cândva 21 de zile, iar, în prezent, numai o săptămână, după care trebu­ie să te internezi iarăşi în spital, pentru a te trata de altă maladie”, a conchis acesta.

Nu au un monument al victimelor

An de an de la tragedia nucle­ară asociaţia organizează diverse manifestări de comemorare a victimelor catastrofei de la Cer­nobâl. Nu au însă un monument la care să depună flori. „Avem o bisericuţă, consacrată celor că­zuţi. Acolo ne adunăm pentru comemorare”, a menţionat Nico­lae Vâlcu, membru al Asociaţiei Obşteşti „Societatea Cernobâl” din Moldova, sectorul Botanica. Autorităţile din Republica Mol­dova acordă o atenţie sporită celor care au participat la lichi­darea consecinţelor avariei de la Cernobâl, doar la 26 aprilie. Către această zi, invalizii, parti­cipanţii şi familiile celor decedaţi în procesul de lichidare a conse­cinţelor catastrofei nucleare de la Cernobâl primesc ajutoare mate­riale unice. Fiecare dintre aceştia beneficiază de câte 500 de lei din Fondul republican de susţinere socială a populaţiei, în baza liste­lor perfectate de autorităţile ad­ministraţiei publice locale.

Conform estimărilor preven­tive din anul trecut, de ajutoare materiale unice au beneficiat circa 2300 de persoane. „Ne dau câte 500 de lei fiecăruia şi ne mai ajută cu bani pentru organizarea ma­nifestaţiilor pentru comemorare”, a menţionat membrul asociaţiei. „Cât despre medicamente, nu ne prea ajută, cum declară ei în stân­ga şi în dreapta”, relevă sursa.

Rodica VÎLCU

r.vilcu@vocea.md