În această ediție a emisiunii ,,Dialog Social” vorbim despre cei ce activează în sistemul medical de la noi, prin prisma sărbătorii lor profesionale celebrată de curând dar și a problemelor care rămân nesoluționate.
Tot astăzi vedem unde a ajuns Campania Națională ”Contractul colectiv de muncă–garanția drepturilor tale”. În această ediție aflăm despre obiectivele Comisiei de Femei cu privire la sănătatea salariatelor la locul de muncă. Aceasta cere autorităților să majoreze bugetul alocat pentru eliminarea factorilor care pot duce la apariția și dezvoltarea bolilor profesionale.
În cadrul emisiunii vorbim și despre proiectul „Școala Sindicala din Moldova” care își numără absolvenții. 28 de participanți și-au primit diplomele, după ce timp de trei luni au fost instruiți de formatori sindicali pe mai multe domenii, printre care securitatea și sănătatea în muncă, salarizarea, protecția juridică a salariaților și tehnici de negociere.