Astăzi, 24 mai, Federația Sindicală “Sănătatea” organizează o nouă sesiune de instruiri a activului sindical din organizațiile sindicale membre ale instituțiilor medico-sanitare publice, farmaceutice și de învățământ de nivel raional, demarate la începutul acestui an.
Scopul activității respective se referă la instruirea membrilor de sindicat privind organizarea și desfășurarea adunărilor și conferințelor de dare de seamă și alegeri în organele de conducere ale organizațiilor sindicale, membre ale centrului sindical național-ramural.
Igor Zubcu, vicepreședinte al Federației „Sănătatea”, a menționat importanța instruirii continue a liderilor în domeniul educației sindicale, care reprezintă una dintre prioritățile organizației sindicale. “Anul 2019 este un an de alegeri în cadrul organizațiilor sindicale membre ale Federației. Având în vedere acest fapt, conducerea Federației a decis să organizeze un șir de întruniri cu liderii sindicali unde se discută despre prevederile statutare, detaliile procedurale de organizare și convocare corectă a conferințelor sindicale”, a precizat Igor Zubcu.
Astfel, sindicaliștii au discutat cu conducerea Federației Regulamentul și modele de acte privind convocarea, organizarea și desfășurarea activităților de dare de seamă și alegeri, structura raportului Comitetului sindical și cel al Comisiei de Cenzori. Totodată, sindicaliștii au învățat de la Elena Anton, formator sindical, tehnici de comunicare și artă oratorică.
Federația „Sănătatea” este o asociație benevolă, necomercială a organizațiilor și asociațiilor sindicale ale lucrătorilor din ramura ocrotirii sănătății, constituită prin voința exclusivă a membrilor săi. Sindicatul este independent față de autoritățile publice de toate nivelurile, partidele politice, asociațiile obștești, angajatori și asociațiile acestora, nu este supus controlului lor și nu li se subordonează. Relațiile Sindicatului cu acestea sunt bazate pe principii de parteneriat, dialog social și egalitate, conlucrare constructivă întru realizarea scopurilor statutare.
Departamentul mass-media și relații internaționale al CNSM