Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Federaţia SINDASP marchează 70 de ani de activitate

09.12.2016

IMG_0754

Vineri, 9 decembrie curent, Federaţia Sindicatelor Angajaţilor din Serviciile Publice SINDASP a marcat, într-o manifestare solemnă, 70 de ani de la fondarea organizației sindicale.

La eveniment au fost prezenți membri ai Federației din raioanele țării, reprezentanți ai administrației publice locale, parteneri sociali și conducerea Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM).

Vlad Canțîr, președintele Federației SINDASP, a făcut o trecere în revistă a istoriei organizației, menționând cele mai importante momente care au marcat activitatea Sindicatului de-a lungul anilor.

Referindu-se la situația actuală din ramură, liderul sindical a subliniat că Federația depune toate eforturile pentru a apăra interesele și drepturile membrilor de sindicat și a pledat pentru dezvoltarea unui parteneriat social constructiv, bazat pe corectitudine și respect reciproc.

Președintele Federației SINDASP a îndemnat membrii de sindicat să manifeste solidaritate și unitate, pentru a depăși anumite dificultăți.

“Vorbim despre muncă și salarii decente deja de decenii, însă este necesar să depunem mai multe eforturi în acest sens. În continuare vom căuta împreună cu partenerii sociali, soluții pentru a depăși probleme precum munca informală, îmbunătățirea nivelului de salarizare, facilități legate de pensii, implementarea unor politici de susținere a tinerilor specialiști, în vederea minimizării migrației acestora în străinătate”, a subliniat Vlad Canțîr.

Prezent la ceremonia festivă, Oleg Budza, președintele CNSM, a adresat un mesaj de felicitare, însă a menționat și despre provocările ce stau în fața sindicaliștilor din serviciilor publice ce pot fi depășite prin solidaritate și dialog social. În context, președintele CNSM a înmânat mai multor reprezentanți ai Federației SINDASP insigne de onoare și diplome de merit ale CNSM.

Cei prezenți la eveniment, au fost felicitați și de Sergiu Sainciuc, vicepreședintele CNSM, care și-a exprimat susținerea pentru această categorie de salariați, urîndu-le succese în activitățile pe care le desfășoară.

Federaţia Sindicatelor Angajaţilor din Serviciile Publice SINDASP are peste 31 de mii de membri, și face parte din Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova.

Departamentul mass-media și relații internaționale