Problemele social-economice cu care se confruntă angajații din sfera asistenței sociale au fost discutate miercuri, 26 iunie curent, în cadrul unei ședințe speciale cu participarea conducerii Federaţiei Sindicatelor Angajaţilor din Serviciile Publice din Republica Moldova „SINDASP”, Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei și șefilor Direcțiilor de Asistență Socială și Protecție a Familiei din țară.
Ședința a fost organizată ca urmare a unui demers venit pe adresa Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova și Federației „SINDASP” din partea mai multor șefi ai Direcțiilor de Asistență Socială și Protecție a Familiei, în care s-a comunicat despre o serie de probleme care necesită a fi soluționate de urgență.
După cum a comunicat Vlad Canțîr, președintele Federaţiei „SINDASP”, angajații din sfera asistenței sociale au solicitat să fie revăzut statutul Direcțiilor, astfel încât, să fie adus în corespundere cu numărul real al angajaților, volumul de lucru îndeplinit și nivelul de salarizare care trebuie să fie unul adecvat.
“Specialiștii din această sferă mai solicită să fie modificate unele acte normative ce se referă la activitatea lor, pe care le consideră contradictorii și discriminatorii. De asemenea, aceștia cer să fie revăzută organigrama și statele de personal ale Direcțiilor, fiind introduse funcțiile de specialist în managementul resurselor umane, jurist și psiholog”, a adăugat Canțîr.
Președintele Federaţiei „SINDASP” a mai subliniat necesitatea stabilirii unui adaos la salariu pentru condiții nocive și să fie revizuită Legea cu privire la ajutorul social și modificarea mecanismului de aplicare a acestei Legi.
Vlad Canțîr a precizat că Federația „SINDASP” pledează pentru un dialog social de performanță și mizează pe o colaborare transparentă cu ministerul de resort în vederea soluționării problemelor din domeniul asistenței sociale.
Valentina Buliga, ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei a comunicat că este necesar de a dezvolta o mai bună conlucrare și comunicare dintre ministerul de resort și direcțiile de asistență socială pentru a găsi soluții la problemele existente.
“Deși la 1 iunie curent salariul minim pentru prima categorie de salarizare în domeniul asistenței sociale a fost majorat de la 600 la 900 de lei, acesta este unul mai mult decât insuficient pentru a avea un trai decent. În prezent, lucrăm asupra unei Hotărâri de Guvern care va prevedea majorări salariale în acest domeniu. Cuantumul majorărilor operate va fi comunicat ulterior”, a precizat Buliga.
“Cunoaștem de existența problemelor din domeniul dat însă pentru soluționarea acestora este nevoie de o abordare sistemică. Mai mult, sunt convinsă că o bună parte din aceste probleme pot fi soluționate la nivel de raion”, a adăugat ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.
În context, Valentina Buliga a apreciat înalt implicarea sindicatelor în soluționarea problemelor cu care se confruntă asistenții sociali.
Cei prezenți au stabilit că toate problemele semnalate urmează a fi discutate la toate nivelurile, atât pe segmentul guvernamental și al administrației publice locale, cât și în cadrul parteneriatului social, prin implicarea activă a sindicatelor, pentru a fi identificate în cel mai curând timp posibil soluțiile optime.
Potrivit datelor Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, la sfârşitul lunii septembrie 2012, în Moldova activau 1.142 de asistenţi sociali. Salariul mediu al unui specialist în domeniu este de aproximativ 1.700 de lei.
Federaţia Sindicatelor Angajaţilor din Serviciile Publice din Republica Moldova „SINDASP” reprezintă un centru sindical naţional ramural care reuneşte 41 organizaţii-membre: 35 asociaţii sindicale teritoriale şi 6 asociaţii sindicale ramurale, cu un număr de circa 31 mii de membri întruniţi în circa 1400 de organizaţii sindicale primare. Federaţia „SINDASP” este membru al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova.
Centrul Informațional al Sindicatelor