Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Cultură depune eforturi în direcția dezvoltării dialogului social la nivel de unitate

20.11.2019

IMG_4756

Comitetul Executiv (CE) al Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Cultură (FSLC) s-a întrunit la 20 noiembrie curent, în ședință ordinară. Întrunirea sindicaliștilor a avut pe agendă mai multe subiecte cu referire la activitatea organizației.

Conform planului de activitate pentru semestrul II anul curent, cei prezenți au audiat informația prezentată de Nadejda Andronic, vicepreședinte al FSLC despre activitatea organelor elective ale Organizațiilor sindicale primare din cadrul Bibliotecii Naționale pentru Copii ”Ion Creangă” și I.P. Liceul Republican de Muzică ”Serghei Rahmaninov” în vederea organizării, informării și instruirii sindicale.

Potrivit acesteia, liderii sindicali din cadrul instituțiilor vizate depun eforturi în asigurarea unui management sindical eficient, care să asigure menținerea și implicarea membrilor de sindicat în realizarea misiunii sindicale. Eforturile depuse dau rezultate scontate grație comunicării și conlucrării cu administrația instituțiilor, în special în direcția dezvoltării dialogului social la nivel de unitate.

S-a studiat, de asemenea, activitatea administrației și organelor elective sindicale din cadrul Bibliotecii Naționale și din cadrul Teatrului Național ”Mihai Eminescu”, în vederea încasării și decontării cotizațiilor de membru de sindicat în conformitate cu legislația în vigoare și prevederile Statutului FSLC.

Potrivit Tatianei Țulea, șef Secție finanțe, contabilitate și asigurări sociale al FSLC, liderii sindicali conlucrează cu administrația instituțiilor vizate, încasarea și decontarea cotizațiilor de membru de sindicat fiind efectuată în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.

Totodată, membrii Comitetului Executiv al FSLC au decis convocarea Consiliului Republican în ședință ordinară  la 11 decembrie 2019, ordinea de zi a căreia include subiectul de bază: ”Monitorizarea activităților de protecție a salariaților membri de sindicat desfășurate de autoritățile administrației publice locale și de administrațiile entităților economice din ramura culturii în vederea respectării Convenției Colective (nivel de ramură) pe anii 2017-2020 în perioada anului 2019”.