Vineri, 21 februarie curent, în incinta Institutului Muncii a avut loc cea de-a VI-a Conferinţă de dare de seamă şi alegeri a președintelui Organizaţiei de Femei din cadrul Federaţiei Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică şi Resurse Energetice din Republica Moldovă (FSCRE).
Participanții au discutat despre o serie de aspecte social-economice ce se referă la protecţia socială a femeilor salariate din ramură.
În mesajul său de salut, Nicolae Stratila, preşedintele FSCRE, a accentuat importanţa femeilor sindicaliste în promovarea şi protejarea intereselor salariatelor la locul de muncă.
Inga Gîsca, preşedintele Organizației de Femei din cadrul FSCRE, a informat despre activităţile și rezultatele Organizației în perioada anilor 2011 –2013.
Conform ordinii de zi, au urmat alegerile preşedintelui şi biroului executiv al Organizației de Femei din cadrul FSCRE. Astfel, în calitate de preşedinte, a fost realeasă, Inga Gîsca, reprezentanta SRL „Bălţi-gaz”.
Totodată, în cadrul Conferinţei a fost organizat seminarul cu genericul ”Rolul femeii în mişcarea sindicală modernă” la care au participat reprezentante a 25 de organizaţii primare din cadrul FSCRE.
La lucrările seminarului moderat de Diana Ştefăneţ, magistru în psihologie, sindicalistele au însușit noțiuni generale ce se referă la metodele de prevenire și depășire a diferitor stări psiho-emoționale la locul de muncă și au analizat exemple concrete din experiența profesională.
Federaţia Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică şi Resurse Energetice a fost fondată în anul 1945 şi întruneşte peste 7600 de membri. Din anul 1992, FSCRE este membru al Federaţiei Internaţionale a Sindicatelor din Industria Chimică, Energetică, Minieră şi Industrii diverse.