Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Federaţia Sindicatelor Transportatorilor și Drumarilor cere gestionarea corectă a Fondului Rutier

15.03.2016

transport

Federaţia Sindicatelor Transportatorilor și Drumarilor (FSTD) solicită Guvernului să întreprindă de urgență măsuri de redresare a situației social-economice cu care se confruntă salariații și întreprinderile din ramură.

Într-o scrisoare adresată la 14 martie curent premierului Republicii Moldova, Pavel Filip, se menționează că un șir de întreprinderi din sector se confruntă cu grave probleme din cauza finanțării insuficiente.

Potrivit lui Boris Rojnevschi, președinte FSTD, datoriile Fondului Rutier față de întreprinderi, pentru lucrările executate și către furnizori, constituie circa 300 mln lei, acest fapt provocând restanțe la salarii pe perioada ianuarie-februarie 2016.

Sindicaliștii atenționează că restanțele la salarii reprezintă o încălcare flagrantă a legislației în vigoare, fapt ce provoacă conflicte în colectivele de muncă și discreditează organele puterii.

În scopul preîntâmpinării unor asemenea situații, FSTD solicită achitarea datoriilor acumulate și gestionarea corectă a Fondului Rutier.

Totodată, Federaţia Sindicatelor Transportatorilor și Drumarilor consideră că noua taxă propusă în proiectul politicii fiscale pentru anul 2016, cu substituirea ”impozitului rutier” prin ”impozitul pe autovehicul/imobil”, nu va fi destinată pentru drumuri, dar va fi calificată drept venituri generale în bugetul Administrațiilor Publice Locale (APL).

În acest context, în scopul asigurării independenței administrative și financiare a APL-urilor, FSTD propune de a aplica politica descentralizării către toate fondurile (asigurările medicale, sociale și de pensii), după exemplul Fondului Rutier.

Sindicaliștii consideră că această acțiune va permite APL-urilor să asigure activitatea tuturor serviciilor în teritoriu din fondurile corespunzătoare și nu doar din Fondul Rutier.

Departamentul mass-media și relații internaționale