Federaţia Sindicatelor Transportatorilor și Drumarilor din Republica Moldova își exprimă dezacordul față de substituirea taxei pentru folosirea drumurilor prin impozitul pe autovehicule, propus spre colectare în bugetele locale.
Potrivit lui Boris Rojnevschi, președintele Federației, această măsură, prevăzută în proiectul de Lege cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative (politica fiscală, vamală și bugetară pentru 2016), va încuraja autoritățile locale să utilizeze banii acumulați din impozite pentru alte necesități, decât cele de reparaţie şi întreținere a rețelelor rutiere. Pe de altă parte, acumulările de bază vor fi în municipiile Chişinău şi Bălţi, unde sunt înregistrate majoritatea unităţilor de transport.
”Există riscul ca o parte a surselor fondului rutier să fie gestionate neprofesionist, iar automobiliștii, ca proprietari de imobil, vor fi lezați de dreptul de a cere drumuri bune și infrastructură corespunzătoare după majorarea taxei rutiere”, consideră liderul sindical.
În același timp, sindicaliștii din ramură solicită Guvernului să revizuiască politica privind importul mijloacelor de transport, care favorizează creşterea numărului unităţilor înregistrate înafara țării (Bulgaria, Ţările Baltice, Irlanda, România, etc), dar și baza legislativă imperfectă, care permite activitatea ilicită a transportului auto de călători atât în țară, cât și peste hotarele ei.
Federaţia Sindicatelor Transportatorilor și Drumarilor din Republica Moldova insistă și asupra reglementării activității gărilor și stațiilor auto, pentru a exclude cazurile de călătorii fără bilete.
Departamentul mass-media și relații internaționale