Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Federația ”SINDSILVA” a făcut o totalizare a activității din ultimii cinci ani și a stabilit prioritățile pentru perioada următoare

15.04.2016

IMG_9970

Sindicaliștii din silvicultură s-au întrunit vineri, 15 aprilie, în cadrul Congresului V al Federației Sindicatelor din Silvicultură ”SINDSILVA” din Republica Moldova. Delegații au audiat dările de seamă ale Comitetului Executiv și Comisiei de Revizie și Control a Federației privind activitatea desfășurată în ultimii cinci ani și au ales noua conducere a structurii sindicale.

Potrivit lui Anatolii Ciobanu, președintele reales al ”SINDSILVA”, în perioada 2011-2016, Comitetul Executiv al Federației a depus eforturi considerabile pentru a îmbunătăți protecția socială, condițiile de trai și de muncă a silvicultorilor, a dezvolta și a întări parteneriatul social în realizarea Contractelor colective de muncă și Convenției colective la nivel ramural încheiată pentru anii 2015-2018.

”Criza politică și economică, care predomină din 2012 până în prezent, a dus inevitabil la schimbarea modului de viață al cetățenilor, afectând în mare parte și mișcarea sindicală. Avansarea acestor procese atrag după sine devieri în caracterul rapoartelor de muncă  în cadrul întreprinderilor silvice,  fapt care necesită modificarea în permanență a formelor și metodelor de protejare a drepturilor și intereselor social-economice ale angajaților din ramură”, a menționat Ciobanu.

Astfel, reieșind din situația social-economică din țară, delegații la Congres au adoptat o Rezoluție pentru perioada de activitate 2016-2020,  prin care își asumă angajamentul să întreprindă acțiuni concrete în vederea sporirii nivelului de trai al membrilor de sindicat, asigurării achitării la timp și ajustării permanente a salariului minim la nivelul prețurilor la produse și servicii și salariului pentru prima categorie de salarizare. Alte priorități stabilite pentru perioada următoare țin de constituirea comitetelor pentru securitate și sănătate în muncă, dotarea salariaților cu echipament individual de protecție, normarea muncii la toate unitățile silvice din ramură, participarea obligatorie la elaborarea programelor sociale de depășire a șomajului, achitarea îndemnizațiilor, burselor și pensiilor, precum și neadmiterea reducerii în Convenția colectivă de ramură și în contractele colective de muncă a facilităților sociale și a garanțiilor pentru salariații-membri de sindicat.

Departamentul mass-media și relații internaționale