Cu prilejul Zilei Sindicalistului, Consiliului de Tineret al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a organizat sâmbătă, 7 iunie curent, Campania de informare în Chișinău (sectoarele Centru și Ciocana) și Ialoveni.
Concomitent, tinerii sindicaliști s-au mobilizat și au informat populația din alte 9 orașe ale ţării: Chișinău Fălești, Edineț, Glodeni, Rezina, Drochia, Bălți, Ștefan Vodă, Hâncești, Cahul.
Grupul de participanţi la această acţiune, bine iniţiaţi şi formaţi în domeniul sindicalist, au comunicat populației despre activitatea și rolul sindicatelor în societate. Ei au distribuit materiale cu conţinut sindical-informativ pentru o mai bună cunoaștere în domeniul dreptului muncii.
Stela Stratila-Sîrbu, președintele Consiliului de Tineret al CNSM, a felicitat tinerii sindicaliști cu marcarea zilei profesionale și a îndemnat pe toți să fie mândri că sunt membrii unei structuri cu scopuri măreţe, care protejează şi promovează drepturile şi interesele salariaţilor.
”Trebuie să fim uniţi şi receptivi, iar prin intermediul Campaniei de informare populația află care sunt scopurile noastre, cum pot sa-și apere drepturile în muncă devenind membru de sindicat”, a accentuat Stela Stratila-Sîrbu.
Ziua Sindicalistului este marcată deja al șaptelea an consecutiv, după ce la 7 iunie 2007 cele două centre sindicale naţionale-interramurale au adoptat hotărârea istorică de reîntregire a mişcării sindicale din ţară, prin fuzionarea lor şi crearea unui singur centru – Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova (CNSM).
Imagini de la campanie pot fi găsite aici.
Centrul Informațional al Sindicatelor