Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

FSCM a scos în evidență problemele și prioritățile din comunicații în cadrul celui de-al V-lea Congres

12.02.2013

congres620Sindicaliştii din comunicaţii au evaluat, la 8 februarie curent, activitatea organelor de conducere pentru ultimii cinci ani și au stabilit direcţiile prioritare de activitate a Federației Sindicatelor din Comunicații din Moldova pentru perioada 2013-2018, în cadrul Congresului V al organizației.

Congresul este organul suprem de conducere al FSCM şi se convoacă o dată la cinci ani. La eveniment au participat circa 150 de persoane – delegaţi, reprezentanţi ai organizațiilor sindicale membre a Federației Sindicatelor din Comunicații din Moldova, dar și parteneri sociali.

„În ultimii 5 ani, o atenţie sporită a fost acordată soluţionării problemelor ce țin de asigurarea unui nivel decent al salarizării şi al gradului de angajare în câmpul muncii, asigurării garanţiilor sociale ale membrilor de sindicat. Drept mijloace de bază pentru realizarea acestor sarcini au servit Convenţiile şi Contractele colective de muncă la nivel național și de ramură. Totodată, a fost implementat sistemul corporativ de comunicare prin intermediul telefoniei mobile”, a comunicat Ion Pîrgaru, președintele FSCM.

Potrivit lui, Federația este unicul sindicat care a implementat polița de asigurare juridică a salariaţilor membri ai organizaţiilor sindicale. „Acest fapt a permis examinarea şi soluţionarea petiţiilor, demersurilor, cererilor parvenite de la membrii de sindicat în adresa Federaţiei. La momentul actual poliţe de asigurare a ajutorului juridic gratuit deţin peste 14 mii membri de sindicat din 95 de organizaţii membre ale FSCM”, a menționat Pîrgaru.

Totodată, liderul sindical a atras atenția asupra problemei salariale cu care se confruntă Întreprinderea de Stat „Poșta Moldovei”. „Federația este foarte atentă la pașii care vor fi întreprinși în perioada următoare de către conducerea „Poșta Moldovei”, deoarece la această întreprindere activează angajați care primesc salarii sub nivelul minim de existență”, a precizat președintele FSCM.

Astfel, Pîrgaru a specificat că obiectivul sindicatului în domeniul salarizării pentru următorii ani este de a obține majorarea esențială a salariului minim pe țară la nivelul minimului de existență. „Majorarea de la 1 mai 2012 a cuantumului minim garantat a salariului – de la 1100 de lei la 1300 de lei, s-a efectuat fără a fi luat în calcul indicatorii pentru anul 2010, an în care salariul nu a fost majorat și nici indexat. Din aceste considerente, FSCM va insista pe parcursul anului curent asupra majorării cuantumului minim garantat în sectorul real până la 2000 de lei”, a subliniat el.

Prezent la lucrările Congresului, ministrul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, Pavel Filip, a subliniat importanța colaborării cu Federației Sindicatelor din Comunicații din Moldova. „Avem o comunicare foarte bună cu sindicatele, nu am fost niciodată pe diferite părți a baricadelor . Din acest considerent practic nu avem probleme în domeniul comunicațiilor, iar cele care există, încercăm să le soluționăm amiabil”, a adăugat Filip.

Printre chestiunile de pe ordinea de zi a Congresului a figurat şi alegerea noii conduceri a Federaţiei Sindicatelor din Comunicații din Moldova. Astfel, prin majoritate de voturi preşedinte a fost reales Ion Pîrgaru, iar vicepreşedinte al Federaţiei – Elizaveta Iurcu.

Federaţia Sindicatelor din Comunicaţii a fost fondată în anul 1940, întruneşte peste 14 mii de membri de sindicat şi face parte din Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova. În anul 2009, FSCM a aderat la Federaţia Internaţională a Metalurgiştilor – una dintre cele mai vechi federaţii sindicale la nivel mondial, care reprezintă interesele colective ale 25 de milioane de lucrători din industria metalurgică.

Centrul Informaţional al Sindicatelor