Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

FSCRE: Împreună creăm viitorul

18.06.2018

poza-finala-430x250

În perioada 15 – 16 iunie curent, s-au desfășurat lucrările Forumului Comisiei de Tineret din cadrul Federaţiei Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică şi Resurse Energetice din Republica Moldova (FSCRE),  cu genericul   ”Împreună creăm viitorul”, la care au participat 35 de tineri sindicalişti din organizațiile sindicale membre.

Programul Forumului a inclus diferite activităţi, unde tinerii au fost informați despre probleme social-economice cu care se confruntă tinerii salariaţi și au fost identificate soluţii. Evenimentul a avut loc recent la Institutul Muncii din capitală.

Preşedintele FSCRE Margareta Strestian a salutat tinerii sindicalişti, care au venit din toate colţurile Republicii Moldova.

La eveniment au mai participat Roman Țurcanu, președintele Comisiei de Tineret din cadrul FSCRE, Sergiu Sainciuc, vicepreședinte al CNSM, Elena Stoica, președinte al Comisiei de Tineret din cadrul CNSM, Sergiu Stanciu, director al Institutului Muncii.

Odată cu semnarea unei noi convenţii la nivel de ramură, în decembrie 2017, 18 organizaţii sindicale primare din cele 20 existente au semnat noi contracte colective de muncă la nivel de unitate. Un anunţ în acest sens a făcut preşedintele Federaţiei Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică şi Resurse Energetice, doamna Marga¬reta Strestian,  în cadrul Forumului tinerilor sindicalişti al federaţiei.

Potrivit liderului sindical, aceste contracte colective de muncă la nivel de unitate prevăd facilităţi şi garanţii sociale, inclusiv pentru tinerii specialişti, mai bune decât cele prevăzute în Convenţia colecti¬vă la nivel de ramură.

Totodată,  Margareta Strestian a subliniat că noua Convenţie colectivă la nivel de branşă prevede pentru angajaţii din sfera gaze adaos la salariu, dacă acesta a lucrat în domeniu cel puţin trei ani, şi nu cinci ani, cum prevedea convenţia precedentă. „În cazul unei vechimi în muncă de cel puţin trei ani, angajatul beneficiză de adaos de 5 la sută din salariul de bază sau tarifar. La ieșirea în concediu anual de odihnă, toţi salariaţii beneficiază de ajutor material”.

Actuala convenţie mai prevede facilităţi pentru mamele care au copii. Astfel, în prima şi ultima zi de şcoală, ele au zile libere din partea angajatorului. Totodată, mamelor li se acordă concediu anual de odihnă în perioada de vară, astfel ca ele să îşi poată petrece vacanţa împreună cu întreaga familie. Mamelor care au copii de până la 14 ani, li se oferă zile suplimentare la concediul anual de odihnă (unele con¬tracte prevăd trei zile, iar altele – patru zile suplimentare).

Sergiu Sainciuc, vicepreşedinte al CNSM, a menţionat că recent a fost aprobată Legea privind ocuparea forţei de muncă, care conţine şi prevederi privind angajarea tinerilor. Liderul sindical a menţionat că rata şomajului în rândurile tinerilor este de 2,5 ori mai mare decât în general pe ţară.

Mai mulţi lideri sindicali ai organizaţiilor de tineret de la întreprinderile din sfera gaze au prezentat proiecte pe care au reuşit să le implementeze la unitate, ca urmare a participării lor la Şcoala Sindicală din Moldova, ediţia a VI-a, anul 2018.

De exemplu, Tatiana Ilievici de la SRL „Chişinău-gaz” a prezentat proiectul „Condiţiile bune de muncă, definitorii pentru rezultate înalte ale angajaţilor membri de sindicat”. Valoarea proiectului se estimează la opt mii de lei, din care patru mii le-a alocat administraţia SRL „Chişinău-gaz”, iar celelalte patru mii de lei – comitetul sindical de la întreprindere.

„Am efectuat un chestionar, la care mulţi salariaţi au cerut amplasarea unor dispozitive pentru încălzirea hranei. „Chişinău-gaz” are opt subdiviziuni, fiecare dintre ele avea frigider, spații pentru luarea mesei, dar nu şi aparataje pentru a încălzi mâncarea. Ca urmare a realizării proiectului, la cele opt subdiviziuni au fost procurate şi instalate opt cuptoare cu microunde”.

Au mai prezentat proiecte Mihaela Gangan, SA „Moldovagaz”, Olga Șișcova, SRL „Chișinău-gaz”, Artem Slobodeniuc, SRL „Orhei-gaz”, Svetlana Matan, SRL „Taraclia-gaz”, Anton Breichin, SRL „Edineț-gaz”.

În cadrul forumului, Ilona Josan, magistru în drept, i-a informat pe tinerii sindicaliști despre conceptul contractului individual de muncă şi despre modificările operate în acest document. Lectorul de la USM a vorbit şi despre prevederile legislației muncii privind transferul în altă funcție şi deplasarea în interes de serviciu.

În a doua parte a forumului, tinerii sindicaliști din industria chimică şi gaze au participat la un training de dezvoltare personală cu tema „Carisma umană”. Cezara Abramihin, doctor în economie şi magistru în psihologie, a vorbit despre trăsăturile și avantajele oamenilor carismatici şi despre ce trebuie să facă un tânăr ca să fie popular și carismatic.

Drept rezultat, tinerii au înțeles cât de importantă este implicarea lor în soluționarea problemelor existente, despre faptul că relațiile dintre sindicate și tineri trebuie să fie reciproce și constructive și că o problemă individuală se poate transforma în una colectivă dacă nu este soluționată la timp, prin acțiuni solidare.

În a doua zi a Forumului, tinerii sindicaliști au plecat în excursie în or. Iași, pentru a vizita monumentele istorice, locuri frumoase și pitorești.

La final, participanții  au mulțumit Federației pentru susținerea acordată în organizarea acestui Forum și au apreciat pozitiv organizarea,  exprimând-și mulțumirea pentru oportunitatea de a participa la astfel de activitate.

Sursa: www.fscre.md