Comisia de Femei a Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) s-a întrunit astăzi, 24 ianuarie, în ședință pentru a trasa planul de activități pentru anul 2019 și a pune în discuție problemele cu care se confruntă salariatele din țara noastră.
Liuba Rotaru, președinte al Comisiei de Femei a CNSM, a menționat că în perioada iunie-noiembrie curent, va fi organizată o campanie amplă de informare a populației în regiunile de Nord, Centru și Sud, în vederea promovării unui mod sănătos de viață, combaterii economiei informale și a discriminării la locul de muncă. Genericul campaniei va fi: „În sindicat vei fi protejat”.
Mihail Hîncu, vicepreședinte al CNSM, a menționat că este important ca femeile sindicaliste să se întrunească cât mai des și să vină cu soluții care să fie abordate ulterior în procesul de negocieri cu partenerii sociali, pentru a îmbunătăți condițiile de trai și de muncă ale femeilor din Republica Moldova.
În anul 2019 sindicalistele și-au propus să organizeze diverse activități dedicate femeilor, forumuri în domeniul promovării politicilor de gen la toate nivelurile, activități educaționale, întrevederi cu factorii de decizie, promovarea recomandărilor internaționale în domeniul muncii, sporirea gradului de protecție al femeilor la locul de muncă prin implementarea practicilor cu privire la securitatea și sănătatea în muncă, realizarea Strategiei CNSM pentru anii 2017-2022, conlucrarea cu diverse organizații naționale și internaționale, efectuarea unor schimburi de experiență cu structuri similare din alte țări.
Tot astăzi, în cadrul unui atelier de lucru, sindicalistele au examinat principalele provocări ale femeilor pe piața muncii, situația social-economică și impactul acesteia asupra femeilor, necesitatea unei mai bune protecții a mediului ambiant. Propunerile discutate urmează să fie promovate la nivel de ramură, acolo unde sindicalistele activează, vor fi prezentate conducerii CNSM și promovate ulterior la nivel național.
Comisia de Femei este o structură a Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, care are drept scop protejarea drepturilor profesionale, economice și sociale ale femeilor membre de sindicat prin: monitorizarea respectării legislației în vigoare vizând protecția drepturilor sociale și de muncă ale femeilor; participarea activă la realizarea politicilor sindicale; colaborarea cu structurile statale și societatea civilă, prin conjugarea eforturilor, în vederea consolidării mediului favorabil schimbărilor democratice, constituirii unei societăți cu drepturi și șanse egale pentru femei și bărbați.
Departamentul mass-media și relații internaționale al CNSM