Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

ÎN ATENŢIA MASS-MEDIA!

24.10.2013

CNSM invită reprezentanţii mass-media să participe la concursul naţional cu genericul Cel mai bun produs mass-media despre mişcarea sindicală din Republica Moldova.

Scopul concursului este de a contribui la o informare mai amplă a populaţiei despre activităţile şi realizările organizaţiilor sindicale şi de a impulsiona dezvoltarea parteneriatului informaţional dintre organizaţiile sindicale naţionale, instituţiile mass-media şi de a arăta aportul adus de organizaţiile sindicale internaţionale în domeniul susţinerii intereselor şi apărării drepturilor oamenilor muncii.

La concurs vor fi acceptate materiale publicate şi difuzate în perioada februarie 2013- decembrie 2013, care cuprind următoarele tematici:

  • Noutăţi şi evenimente din activitatea sindicatelor din ţară;
  • Rolul şi locul sindicatelor în societate;
  • Activităţile organizaţiilor sindicale;
  • Sindicatele în cadrul parteneriatului social;
  • Relaţiile de colaborare ale sindicatelor din Moldova cu centrele sindicale internaţionale;
  • Avantajele aderării la comunitatea sindicală.

La concurs pot participa jurnalişti de la posturile de radio şi televiziune, ziare şi mass-media electronice care au publicat sau au difuzat în perioada de referinţă articole, schiţe, ştiri, reportaje, interviuri sau emisiuni consacrate activităţilor, evenimentelor şi realizărilor mişcării sindicale. Informaţii complete despre concurs pot fi găsite în Regulament.

Etapele desfăşurării concursului:

  • 01 februarie – 6 decembrie: înregistrarea în concurs și prezentarea materialelor;
  • 10 – 13 decembrie: evaluarea materialelor prezentate;
  • a treia decadă a lunii decembrie: ceremonia de premiere.

Premierea cu cadouri băneşti şi diplome va avea loc în a treia decadă a lunii decembrie 2013, în cadrul unei Ceremonii oficiale în conformitate cu categoriile de premiere menţionate în Regulamentul concursului.

Materialele pot fi expediate pe adresa poștală press@cnsm.md sau pot fi prezentate la sediul CNSM, 31 August 1989, 129, Chişinău, Republica Moldova, MD2012, bir. 623A. Informaţii suplimentare despre concurs le puteţi afla de la specialiştii Centrului Informaţional al Sindicatelor, la numerele de telefon: 266-590 sau 213-556 şi pe site-ul CNSM www.cnsm.md.

DESCARCĂ REGULAMENTUL AICI.