Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Inițiativele sindicatelor susținute de către partenerii de consultări și negocieri colective

03.03.2018

IMG_9849

Astăzi, 3 marte, în cadrul ședinței Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective, prima din anul acesta, și cu un nou președinte, Chiril Gaburici, ministru al Economiei și Industriei, reprezentanții Guvernului, patronatelor și sindicatelor au aprobat proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr.245-XVI din 21 iulie 2006 privind organizarea și funcționarea Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective, a comisiilor pentru consultări și negocieri colective la nivel de ramură și la nivel teritorial, care are drept scop perfecționarea și consolidarea sistemului actual de parteneriat social.

Ar fi de amintit că amendamentele care se conțin în proiect, au fost aprobate  și remise spre examinare și promovare Comisiei de către Comitetul Confederal al CNSM în cadrul ședinței din 16 noiembrie, anul trecut.

De asemenea, s-au bucurat de susținerea partenerilor sociali aprecierile, obiecțiile CNSM față de proiectul de Lege privind promovarea ocupării forței de muncă, care au fost făcute în cadrul ședinței de azi. Astfel, Sergiu Sainciuc, vicepreședinte al CNSM, a remarcat că acesta este un proiect foarte necesar,conține multe activități de eficientizare a pieței muncii. În același timp, el a propus unele idei de îmbunătățire a acestuia. La concret, a sugerat ca consiliul de consultare tripartit de administrare a Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă,  să fie numit sau coordonat cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, dar nu de către șeful ANOFM, după cum prevede proiectul dezbătut în cadrul ședinței de astăzi a Comisiei. În afară de aceasta, vicepreședintele CNSM a  solicitat precizări de la autorul proiectului în cauză vizavi de modificarea modalității de acordare a ajutorului de șomaj.

În cadrul discuțiilor, Oleg Budza, președintele CNSM, a sugerat ca este necesar de a identifica o formulă pentru a stopa exodul specialiștilor din țară în condițiile în care statul, patronii alocă sume mari de bani pentru pregătirea acestora, idee ce s-a bucurat de toată susținerea din partea colegilor.

Expunându-se vizavi de subiectul modificării și completării cadrului legal în domeniul pensiilor în vederea acordării dreptului la pensie pentru limita de vârstă în condiții avantajoase, Sergiu Sainciuc a declarat că a fost înlăturată o nedreptate în raport cu persoanele care muncesc în condiții nocive, a fost adoptată o legislație bună în acest sens.

Partenerii de consultări și negocieri colective au împărtășit preocupările CNSM în ce privește situația curentă privind asigurarea cu cadre didactice a instituțiilor preșcolare,a gimnaziilor și liceelor și au convenit asupra soluțiilor în acest sens.

Departamentul mass-media și relații internaționale a CNSM