Peste 40 de inspectori naționali de muncă, printre care și reprezentanți ai Inspectoratului Muncii al Sindicatelor din cadrul Confederației Naționale Sindicatelor din Moldova (CNSM), participă, în perioada 14-18 iunie curent, la cursul de instruire pentru consolidarea capacităților Inspectoratului Muncii din Republica Moldova în promovarea și aplicarea reglementărilor muncii „Crearea unui sistem modern și eficace de inspecție a muncii în Republica Moldova”.
Instruirea este organizată de către Biroul Internațional al Muncii, în cooperare cu Centrul Internațional de Formare al Organizației Internaționale a Muncii (CIF/OIM) din Torino, Italia și se adresează inspectorilor de pe teren, care au sarcina de a monitoriza respectarea reglementărilor muncii.
Potrivit OIM, prin acest curs se intenționează proliferarea experienței internaționale și facilitarea schimbului de cunoștințe, precum și demararea discuțiilor privind anumite strategii inovatoare și de succes, întrucât ”inspecția muncii este o funcție publică importantă, asigurată de stat, având un rol cheie în asigurarea corectitudinii la locul de muncă și a bunei guvernări a pieței muncii”. La final, participanții vor primi certificate de participare la cursul CIF/OIM.
OIM a adoptat o serie de standarde internaționale ale muncii referitoare la inspecția muncii, cel mai important fiind Convenția privind inspecția muncii nr. 81, care stabilește principiile, funcțiile și principalele caracteristici ale inspecției muncii, cu focalizare pe industrie și comerț. În conformitate cu această experiență, Biroul Internațional al Muncii a elaborat un set de module de instruire pentru a-i susține pe inspectori în îndeplinirea sarcinilor lor.
Departamentul mass-media și relații internaționale