Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova continuă ciclul de seminare de informare cu genericul ”Negocierea și încheierea contractelor – prioritate a organizației sindicale” vizat prin campania ”Contractul colectiv de muncă-garanția drepturilor tale”. Astfel, săptămâna trecută, la 5 iunie, în orașul Rezina, au fost instruiți lideri sindicali din raionul respectiv, reprezentanți ai centrelor sindicale național-ramurale.
Participanții la seminar au fost informați de către Sergiu Sainciuc, vicepreședinte al CNSM, despre cele mai importante acțiuni și realizări înregistrate de către Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova până la momentul de față și despre obiectivele pe viitor în contextul declarării anului 2018 – Anul Contractelor Colective de Muncă. El a vorbit despre oportunitatea organizării instruirii activiștilor, liderilor sindicali în ce privește procedurile legale ce vizează desfășurarea negocierilor, drepturile și obligațiile părților în cadrul negocierilor. În această ordine de idei, Sergiu Sainciuc s-a concentrat pe conținutul contractului colectiv de muncă, precum și pe posibilitățile de negociere a clauzelor ce se conțin în documentul în speță ce oferă salariaților niște garanții și drepturi mai bune decât cele prevăzute în legislația existentă.
Totodată, Sergiu Sainciuc a pledat pentru necesitatea urgentării Legii cu privire la sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, care ar contribui la nivelarea câștigurilor salariale a angajaților ce activează în domeniul public, la majorarea acestora.
Vorbind despre importanța acestor activități, vicepreședintele CNSM a subliniat faptul că prin organizarea seminarelor în speță se țintește instruirea liderilor sindicali din teritoriu în ce privește formarea și dezvoltarea abilităților acestora sub aspectul negocierii încheierii contractelor colective de muncă, precum și pentru formarea ulterioară a cadrelor sindicale în domeniul respectiv.
Cu acest prilej, amintim că Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova, în cadrul ședinței Comitetului Confederal al CNSM din decembrie 2017 a declarat anul 2018 – Anul Contractelor Colective de Muncă. Mai apoi, la 20 martie, curent, la Chișinău, CNSM a lansat campania națională ”Contractul Colectiv de Muncă – garanția drepturilor tale”. În context, a fost adoptat un plan de acțiuni care este axat pe 3 obiective majore: sporirea rolului contractelor colective de muncă în ce privește asigurarea drepturilor și garanțiilor salariaților, membri de sindicat; consolidarea capacităților de monitorizare și evaluare a aplicării contractului colectiv de muncă; dezvoltarea imaginii și creșterea rolului centrelor sindicale național – ramurale în domeniul negocierii contractelor colective de muncă.
Asemenea seminare vor fi organizate anul acesta în mai multe localități din țară.
Departamentul mass-media și relații internaționale al CNSM