Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Instruirea tinerilor membri de sindicat ai FSCM continuă

07.07.2014

fscm2

Tinerii sindicalişti din ramura comunicaţiilor, în perioada 28-29 iunie 2014, au participat la un training de instruire cu tematica ”Rolul sindicatelor în promovarea drepturilor social-economice şi de muncă a salariaţilor în secolul XXI”, activitate organizată de către Federația Sindicatelor din Comunicații (FSCM) în cadrul proiectului CNV ”Planificarea, monitorizarea și evaluarea activităților sindicale”.

Seminarul a fost deschis de președintele Federației Sindicatelor din Comunicații, Ion Pîrgaru, care a familiarizat publicul cu programul seminarului și i-a îndemnat pe tinerii participanți să fie cît mai activi.

fscm1

Conform agendei stabilite, în prima zi de lucru a trainingului, Adrian Lungu, jurist în cadrul FSCM, le-a explicat tinerilor sindicaliști despre rolul şi drepturile salariaților, membri de sindicat, despre FSCM și importanța apărării drepturilor acestora la locul de muncă și le-a făcut cunoscut cu prevederile legislative din domeniul muncii.

Un alt subiect important în cadrul acestui training a fost ”Rolul sindicatelor în promovarea drepturilor social-economice ale salariaților” desfășurat de Tatiana Topor, formator sindical la nivel național.

fscm4

Au fost organizate ateliere de lucru, în cadrul cărora tinerii au manifestat un interes deosebit faţă de problemele abordate, inclusiv formulînd propuneri în soluţionarea acestora.

În a doua zi de lucru, Tatiana Marian, președintele consiliului de tineret al FSCM, formator sindical, a instruit tinerii, membri de sindicat, la tema ”Comunicarea eficientă la locul de muncă”, implicîndu-i în diverse lucrări practice care au contribuit la consolidarea spiritului de echipă şi mobilizarea acestora.

fscm3

În cele două zile de desfășurare a trainingului, tinerii au participat şi la un şir de activităţi interactive, pentru valorificarea abilităților profesionale şi calităților organizatorice.