Membrii Uniunii Inventatorilor și Raționalizatorilor din Republica Moldova ”Inovatorul”, au făcut o dare de seamă a activității desfășurate în ultimii cinci ani, au stabilit prioritățile pentru perioada următoare și au ales organele de conducere în cadrul Congresului VI al organizației, care și-a desfășurat lucrările vineri, 6 noiembrie.
Potrivit lui Sergiu Solcan, vicepreședintele uniunii ”Inovatorul”, procesele de inflație economică profundă care continuă în Moldova au cauzat reducerea volumelor producției întreprinderilor și organizațiilor, având un impact negativ asupra indicilor activității de invenție și raționalizare.
”În pofida condițiilor economice complicate, ne-am străduit să asigurăm păstrarea și dezvoltarea în continuare a potențialului creativ al inovatorilor din țară, crearea unor condiții favorabile pentru o activitate rodnică a acestora, sporirea prestigiului muncii inventatorilor și raționalizatorilor”, a spus Solcan.
El a mai menționat că în ultimii cinci ani, inventatorii și raționalizatorii au contribuit în mod esențial la dezvoltarea tuturor ramurilor economiei naționale. Astfel, suma economiei obținute în rezultatul implementării invențiilor și propunerilor de raționalizare a constituit 12,2 mln lei, această eficiență fiind asigurată de către 3791 de inovatori ai țării. În perioada anilor 2010-2015 la întreprinderile și organizațiile din țară au folosit 786 invenții, asigurând un venit de circa 3,3 mln lei.
”Numai prin inovare se va reuși depășirea crizei economice care persistă în țara noastră. Moldovenii sunt creativi și talentați, dovadă fiind cele peste 500 de medalii de aur, argint și bronz, obținute de cercetătorii moldoveni în ultimii cinci ani la saloanele internaționale de inventică de la Geneva, Moscova, Cluj-Napoca, Iași, București și Chișinău”, a accentuat Nicanor Solcan, președintele reales al uniunii ”Inovatorul”.
La rândul său, Petru Chiriac, vicepreședinte al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), care a participat la lucrările Congresului, consideră că inovația este una din forțele motrice ale societății, un proces de creare și implementare a noilor idei și materializarea lor în tehnologii, produse și sericii sau metode de operare, capabile să răspundă întrebărilor și provocărilor prezentului. ”Spre regret, în țara noastră, domeniului inovației nu i se atrage atenția cuvenită, deși avem un potențial uman care poate contribui la dezvoltarea economică și poate găsi noi posibilități de abordare a problemelor, nu doar la nivel național, dar și global”, a spus Chiriac.
Liderul sindical a ținut să precizeze că activitățile de inovare și raționalizare au fost susținute și stimulate tot mai intens, pe parcursul ultimilor ani, de către Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM).
Astfel, în 2011 CNSM a încheiat cu Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova și Prezidiul Asociației Obștești ”Inovatorul” un Acord de organizare și desfășurare a concursului anual republican pentru decernarea titlului onorific ”Cel mai bun raționalizator al anului din Republica Moldova” și ”Cel mai tânăr raționalizator al anului din Republica Moldova”. În baza Acordului, laureații concursului sunt premiați cu premii bănești.
Departamentul Informațional al CNSM