Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a semnat marți, 21 ianuarie curent, cu Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) un Contract de prestarea serviciilor medicale de înaltă performanță pentru anul 2014 în cadrul asigurării obligatorii de asistență medicală.
Aceasta va permite membrilor de sindicat să beneficieze de asistență medicală gratuită, achitată de către CNAM. Prin intermediul Centrului Medical Consultativ-Diagnostic al Sindicatelor de la Institutul Muncii, persoanele vor primi asistență medicală, iar specialiștii calificați din carul instituției medicale vor stabili un diagnostic corect, ceea ce este foarte important în tratarea bolilor.
Pentru a beneficia de aceste servicii este necesar de a vă adresa la medicul de familie sau medicul specialist pentru a obține biletul de trimitere (forma 027/e). În biletul de trimitere urmează să fie inclusă parafa şi antetul instituţiei medico-sanitare, semnătura şi parafa medicului de familie, denumirea investigaţiei. Având biletul de trimitere telefonați la nr. +373 (22) 49-72-69 pentru programare la Centrul Medical Consultativ Diagnostic al Sindicatelor.
În cazul în care sunteți membru de sindicat și nu aveți posibilitatea de a obține biletul de trimitere (forma 027/e), veți putea beneficia de investigațiile medicale la un preț special de 25% din costul total al serviciului solicitat (prin intermediul sindicatului de ramură).
Centrul Informațional al Sindicatelor