În ajunul Zilei mondiale pentru securitate și sănătate la locul de muncă, marcată anual în întreaga lume la data de 28 aprilie, Confederația Internațională a Sindicatelor (ITUC), al cărei membră este și Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova, vine cu un apel către guverne de a face din munca sigură și sănătoasă un drept fundamental.
„Fiecare persoană care lucrează ar trebui să știe că are dreptul de a se aștepta ca totul să fie făcut pentru a o menține în siguranță la locul de muncă. Solicităm ca Organizația Internațională a Muncii să adopte sănătatea și securitatea în muncă ca drept fundamental la locul de muncă. Este la fel de important ca libertatea de asociere și eliminarea muncii forțate, a muncii copiilor și a discriminării în muncă.”, a declarat secretarul general al ITUC, Sharan Burrow.
Burrow susține că au trecut trei ani de când Conferința Centenarului OIM a convenit că acest lucru se va face. În această perioadă, aproximativ 8,1 milioane de oameni au murit ca urmare a muncii lor și chiar mai mulți acum trăiesc cu răni și boli care le-au schimbat viața, deoarece angajatorul lor nu i-a protejat.
„Pandemia COVID-19 a demonstrat fără îndoială că oamenii care lucrează nu mai pot aștepta asta. Decesele la locul de muncă sunt decese care pot fi prevenite, iar ultimele cifre arată că un muncitor moare cel puțin o dată la zece secunde. Făcând acest lucru, OIM va începe să reducă acest număr îngrozitor de morți și răni.”, a adăugat Burrow.
ITUC și afiliații să fac apel la guverne să întreprindă următoarele măsuri: ratificarea și implementarea Convențiilor fundamentale ale OIM privind sănătatea și securitatea; ratificarea și implementarea tuturor Convențiilor sectoriale sau specifice pericolelor la locul de muncă; înființarea de organisme naționale de sănătate și siguranță care să reunească sindicatele și reprezentanții angajatorilor; recunoașterea infecției COVID-19 drept boală profesională.
„Angajatorii trebuie să-și asume responsabilitatea pentru evaluarea și eradicarea riscurilor la locurile lor de muncă și în lanțurile de aprovizionare, precum și consultarea sindicatelor cu privire la prevenire prin intermediul comitetelor de sănătate și securitate la locul de muncă. Sănătatea și siguranța ar trebui să fie prima prioritate la locul de muncă, nu un îndemn ocazional.”, a conchis Sharan Burrow.
În legătura cu marcarea Zilei mondiale pentru securitate și sănătate la locul de muncă, în ajunul Zilei de 1 mai – Ziua solidarității oamenilor muncii, Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova va organiza în Chișinău, la data de 28 aprilie, un marș de solidaritate cu participarea membrilor de sindicat de la toate centrele sindicale național-ramurale. O hotărâre în acest sens a fost adoptată la ședința Comitetului Confederal al CNSM din 31 martie 2022.
Data de 28 aprilie la nivel internațional este o zi dedicată comemorării celor care și-au pierdut viața în urma accidentelor de muncă și bolilor profesionale, fiind și încă o oportunitate de a promova securitatea și sănătatea în muncă. Din anul 2010, la inițiativa sindicatelor, și în Republica Moldova ziua de 28 aprilie este oficial recunoscută. Prin marcarea acestei Zile se țintește evidențierea importanței dezvoltării unei culturi preventive privind securitatea și sănătatea la locul de muncă.
Departamentul mass-media și relații internaționale
Abonați-vă la canalul nostru pe Telegram https://t.me/sindicatemd