Kitsch pentru moldoveni, artă pentru străini

În centrul capitalei de-a lun­gul anilor s-a format o piaţă a lucrărilor de artă. Mai bine zis piaţa kitsch, care după cum spun însăşi autorii, e unica mo­dalitate de a face bani din artă. Pe de altă parte, criticii de artă sunt reticenţi faţă de limita din­tre pictură ca formă a artei şi partea comercială a meseriei.

Pictorul Vasile Obreja vin­de propriile tablouri în scuarul Teatrului Naţional “Mihai Emi­nescu” din 1998. Absolvent al Academiei de Arte, cu o expe­rienţă de mai bine de 15 ani în pictură, Vasile Obreja spune că arta tot are un preţ şi e păcat să faci artă şi să nu primeşti bani pentru aceasta. “În ziua de azi totul este business. Ne hrănim şi noi cu ce putem, pentru că statul nu stimulează deloc dez­voltarea artei. Fiecare se descur­că cum poate şi nu-i ruşine de acest lucru, că-şi vând lucrările în stradă”, mărturiseşte Vasile Obreja.

Potrivit vânzătorilor, în scua­rul Teatrului Naţional se găsesc de la tablouri fără nicio valoa­re până la lucrări foarte bune. După ei, cea mai profitabilă arie este piaţa kitsch-ului, adică ilustraţii simple ce nu prezintă valoare artisitică, un studiu fru­mos şi ieftin. “E ceea ce se vinde repede, moldovenii preferând kitsch-ul, iar străinii tablourile de creaţie, spune un vânzător.

Vasile Obreja consideră că vânzarea în piaţă e o afacere profitabilă. Astfel, pe lângă ex­poziţiile de creaţii din galerii şi expunerea lucrărilor peste hotare, vânzarea în aer liber îi permite un trai decent. Cel mai scump tablou vândut în piaţă a costat 1000 de euro, însă câştigul real de fapt vine din străinătate, unde picturile sunt vândute de la 2000 de euro şi mai mult. Cel mai scump tablou vândut de Vasile Obreja a fost în Belgia cu 3800 de euro.

Un alt personaj este Larisa Savciuc, care vinde kitsch-uri de mai bine de trei ani. Potrivit ei, oamenii nu sunt la curent cu tendinţele în artă sau nu au cu­noştinţe destule despre pictură. La întrebarea de ce nu expun lu­crările în galerii, în loc de stra­dă, Larisa spune că locul într-o galerie bate la buzunare.

“În galerii aştepţi foarte mult ca ceva să se vândă. În plus, locul costă şi el, galeria ia şi ea partea ei de câştig. Însă oricum nu ra­tez nicio expoziţie când e vorba de vânzare. Pe când expoziţiile de creaţie sunt cele mai neprofi­tabile, te împrumuţi, organizezi banchetul, iar de vândut nu se vinde nimic”, spune Larisa.

Concurenţa nu îi sperie pe cei care vând, deoarece spun ei, piaţa din scuarul Teatrului Na­ţional este “un loc bun” nu doar pentru autori, dar şi pentru cumpărători.

“Concurenţa la noi practic nu există, iar dacă există, e foar­te puţină. Câştigă pe piaţă cei care au mai multă experienţă”, adaugă Larisa.

Ei nu fac altceva, decât să alimenteze flămânzii cu banalităţi

Criticul de artă şi directorul Centrului Expoziţional “Con­stantin Brâncuşi”, Tudor Braga, a menţionat că cei care vând în piaţă, de fapt induc în eroare opinia publică privitor la tot ce înseamnă artă în adevăratul sens al cuvântului. “Tot ce înseamnă kitsch e bine, atât timp cât nu afectează cultura generală a fie­căruia. Pieţe sunt peste tot, une­le legale, altele mai puţin legale, iar dacă lumea cere kitsch-uri, atunci pictorii se conformează cerinţelor lor”.

Tudor Braga este de părere că ei nu fac altceva decât să “mur­dărească oraşul”, deşi recunoaşte că se întâmplă să găsească une­ori lucrări bune, de valoare, însă acestea sunt puţine, de 0,033%. “În SUA există cea mai mare reţea de galerii din lume, unde poţi găsi de la kitsch-uri până la lucrările marelui Rembrandt, diferenţa este în oameni. Cei care vând în piaţă cred că fac business, însă nu este aşa, ei nu fac altceva decât să alimenteze flămânzii cu banalităţi”.

Adrian Moraru este unul din pictorii care a reuşit să se im­pună ca unul dintre cei mai buni artişti plastici. Provenind din­tr-o familie de artişti, desenează şi el de mic. De curând, a revenit la Chişinău din SUA, după o ab­senţă de câţiva ani. Despre piaţa kitsch din centrul capitalei zice că e o modalitate mai ieftină de a se afirma.

“În gaşca de pictori profesio­nişti se ştie prea bine ca acel loc e predestinat pentru pictura de stradă. Din păcate, lumea de la noi nu are simţul gustului dez­voltat. Dar marea problemă la noi este că oraşul nostru, care este capitala unei ţări, nu are ga­lerii de artă serioase şi vizibile. Dacă ar exista o stadă dedicată Artei Plastice şi Galeriilor de Artă, asa cum întâlnim în mai toate oraşele mari din lumea asta, atunci oamenii cu siguran­ţă ar avea şi o altă opţiune.”

Сorina MOROZAN

c.morozan@vocea.md

Foto: Сorina MOROZAN