Activiștii și membrii de sindicat din Republica Moldova marchează, la 7 iunie curent, Ziua Sindicalistului. Cu acest prilej, Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) organizează la nivel național, o serie de evenimente și acțiuni de informare despre activitățile mișcării sindicale. În acest an, genericul activităților respective este “Rolul Liderului Sindical în Sindicate”.
Astfel, în perioada 28 mai-7 iunie, în raioanele Cahul, Glodeni, Rezina, Ștefan Vodă, Drochia, Ungheni, Orhei, Hîncești, Florești, Criuleni, mun. Bălți se desfășoară campanii de informare și sensibilizare a populației despre dreptul la o muncă decentă, rolul sindicatelor în apărarea intereselor membrilor de sindicat. Totodată, membrii Comisiei de Tineret a CNSM vor organiza la 7 iunie o campanie de informare în mun. Chișinău.
De asemenea, vineri, 7 iunie, în incinta Casei Sindicatelor, începând cu ora 11:00, va fi organizată o întrunire a activului sindical cu participarea conducerii CNSM, președinților centrelor sindicale național-ramurale, reprezentanților CNSM în teritoriu, partenerilor sociali, precum și alți invitați, unde se va discuta despre activitatea mișcării sindicale, provocările social-economice cu care se confruntă salariații la etapa actuală, rezultatele obținute în cadrul dialogului social, precum și măsuri și acțiuni ce urmează a fi întreprinse pentru a spori nivel de protecție social- economică și juridică a membrilor de sindicat. Sindicaliștii vor pune în discuție situația la capitolul securitatea și sănătatea în muncă, necesitatea ratificării unor Convenții ale Organizației Internaționale a Muncii privind securitatea socială, implicarea mișcării sindicale în procesul de implementare a Strategiei Naționale de Dezvoltare „Moldova 2030” și a Agendei 2030 vizând Obiectivele de Dezvoltare Durabilă.
Ziua Sindicalistului este marcată anual, după ce la 7 iunie 2007 cele două centre sindicale naţionale-interramurale (Confederația Sindicatelor din Republica Moldova și Confederația Sindicatelor Libere „Solidaritate”) au adoptat hotărârea istorică de reîntregire a mișcării sindicale din țară, prin fuzionarea lor și crearea unui singur centru – Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova. Ziua Sindicalistului aduce în prim-plan importanța mobilizării eforturilor de solidaritate ale salariaților la toate nivelele, în scopul realizării echității sociale și demnității muncii în Republica Moldova.
Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova este constituită din 25 de centre sindicale național-ramurale, cu peste 6000 de organizații sindicale primare, care întrunesc circa 350 mii membri de sindicat.
Se invită reprezentanții instituțiilor mass-media.
Pentru informații suplimentare, puteți să ne apelați la numărul de telefon: (022) 26-65-90 sau contacta pe email la adresa press@cnsm.md.
Departamentul mass-media și relații internaționale al CNSM