Cadrele didactice tinere vor beneficia de indemnizații unice mai mari cu 50 la sută la plasarea în câmpul muncii,în primii trei ani de activitate. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2017, absolvenții instituţiilor de învăţământ superior vor primi câte 45 de mii de lei, iar cei ai învățământului mediu de specialitate – câte 36 de mii de lei.
Mai multe hotărâri privind majorarea plăţilor sociale pentru angajaţii din sfera educaţiei au fost aprobate de Guvern, în cadrul ședinței din 18 ianuarie, la insistența Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) și a Federației Sindicale a Educației și Științei (FSEȘ).
Amintim, că sindicaliștii din educație au solicitat majorarea indemnizației unice până la 70 mii lei și, respectiv, 50 mii lei.
Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, au fost majorate şi indemnizaţiile unice acordate tinerilor specialişti pentru compensarea cheltuielilor de închiriere a spaţiului locativ şi a consumului de energie tehnică şi electrică. În acest scop, în Bugetul de stat pentru anul 2017 au fost prevăzute 22,8 milioane lei.
O altă măsură pentru a susţine tinerii să activeze în sfera educaţională prevede că salariul lunar al cadrelor didactice din instituţiile de învăţământ general public, în primii trei ani de activitate, se va stabili având baza de calcul 75 % din norma didactică pentru salariul de funcție. Pentru aceasta, în anul curent vor fi alocate peste 18,3 milioane lei.
De asemenea, Executivul a aprobat o serie de modificări la Regulamentul privind organizarea Concursului republican „Pedagogul anului”, care are ca scop stimularea performanţei profesionale obţinute de profesori pe parcursul anului. Conform modificărilor, pentru premiul I se vor acorda 50 de mii de lei, pentru premiul II – 25 de mii de lei, iar pentru premiul III – 15 mii de lei.
O altă hotărâre aprobată de Guvern prevede indexarea burselor de studii cu 5 %.
În cadrul şedinţei, Premierul Pavel Filip a dispus întocmirea de către Ministerul Educaţiei și Cancelaria de Stat a unui plan cu termene concrete de lichidare a restanțelor, privind elaborarea actelor normative pentru punerea în aplicare a Codului Educației.
Totodată, în maxim o lună de zile, urmează să fie prezentată pentru discuţii publice noua metodologie de salarizare a cadrelor didactice pe bază de performanțe.
De menționat, că un șir de revendicări ale sindicaliștilor au fost acceptate de Guvern, după ce aceștia au anunțat că vor picheta sediul instituției timp de 4 zile. Celelalte cerințe ale sindicatelor, ce vizează majorarea salariilor, urmează a fi examinate în cadrul Comisiei de negocieri, creată la 17 ianuarie curent, din componența căreia fac parte reprezentanți ai părții guvernamentale și ai sindicatelor.
Sursa foto: www.gov.md
Departamentul mass-media și relații internaționale