Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

La Institutul Muncii este organizată cea de-a doua etapă de instruire în cadrul Școlii sindicale

16.12.2016

IMG_7093

În perioada 16-17 decembrie, Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) organizează cea de-a doua etapă de instruire în cadrul Școlii de toamnă sindicală, cu genericul “Tinerii sindicaliști-liderii de mâine. Comunicare, organizing și recrutare”.

La activitate participă tineri din diferite centre sindicale național-ramurale, care timp de două zile vor fi instruiți de un grup de formatori sindicali pe diverse tematici.

Oleg Budza, președinte al CNSM, a menționat că politicile și activitățile orientate spre dezvoltarea, protecția, promovarea și apărarea intereselor tinerilor sindicaliști, sunt permanent pe agenda mișcării sindicale și reprezintă o prioritate.

Liderul CNSM a comunicat tinerilor despre cele mai recente activități organizate de CNSM în vederea protecției drepturilor și intereselor membrilor de sindicat – acțiunile de protest împotriva reformării inechitabile a sistemului de pensii, solicitările de majorare a salariilor pentru diferite categorii de salariați, cerințele de îmbunătățire a condițiilor de muncă și de combatere a economiei informale.

“Pentru a putea face față cerințelor tot mai solicitante de pe piața muncii, tinerii trebuie să fie bine instruiți. În țările occidentale circa 70% din angajatori investesc în instruirea salariaților și obțin rezultate, pe când la noi vedem o altă situație care, în consecință, se răsfrânge asupra productivității muncii și a indicatorilor de performanță și competitivitate a economiei naționale. Această activitate vine în sprijinul tinerilor și sper că va contribui la dezvoltarea lor”, a subliniat Oleg Budza.

În context, liderul sindical a menționat că, în prezent, se lucrează la elaborarea proiectului Strategiei CNSM pentru anii 2017-2022 și a îndemnat tinerii să fie activi și să vină cu inițiative și propuneri, care vor putea fi incluse în acest proiect.

În cadrul Școlii, sindicaliștii vor discuta despre metode eficiente de organizing, rolul dialogului social în protecția tinerilor, drepturile tinerilor la angajare și la libera asociere, strategii de recrutare a noilor membri de sindicat.

Menționăm că în luna septembrie curent, a fost organizată prima etapă a Școlii sindicale de toamnă, unde tinerii au studiat despre rolul inteligenței emoționale în gestionarea emoțiilor, comunicarea eficientă în situații de criză, medierea conflictelor.

Departamentul mass-media și relații internaționale