Circa 40 de lideri și activiști sindicali din raionul Telenești au participat joi, 8 decembrie, la un seminar de instruire organizat de Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) care a avut drept obiectiv consolidarea capacităților sindicatelor de reprezentare și apărare a drepturilor și intereselor salariaților.
La seminar au participat Alexandru Taburceanu, vicepreședintele raionului Telenești, Valeriu Lazarenco, reprezentant al CNSM în teritoriu, Eugeniu Covrig, șef al Departamentului juridic al CNSM, Sergiu Iurcu, șef adjunct al Departamentului protecție social-economică al CNSM
Specialiștii Confederației au adus la cunoștința participanților informații cu privire la modificările și completările operate în Codul muncii prin Legea nr. 243 din 28 iulie 2022, modificările recente ale legislației în domeniul protecției social-economice, și au oferit răspunsuri la diverse întrebări.
Totodată, participanții au fost familiarizați cu obiectivele CNSM, trasate la Congresul IV, rezultatele consultărilor și negocierilor cu partenerii sociali, propunerile și cerințele înaintate de sindicate în domeniul social-economic, realizările CNSM din ultima perioadă. Sindicaliștii din raion au apreciat importanța subiectelor abordate și utilitatea informațiilor prezentate de specialiștii CNSM, și și-au manifestat interesul de a participa la astfel de activități și pe viitor.
Precizăm că seminarul de instruire a liderilor și activiștilor sindicali din raionul Telenești a fost organizat de CNSM cu suportul Fundației „Fridrich Ebert Stiftung” în cadrul proiectului „Parteneriat viabil, parteneri competenți la nivel teritorial”, activități similare fiind organizate și în alte raioane ale Republicii Moldova