Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Membrii CNCNC s-au întrunit într-o nouă ședință

27.07.2016

IMG_218222222

La 26 iulie curent a avut loc ședința Comisiei naționale pentru consultări şi negocieri colective (CNCNC), în cadrul căreia au fost examinate mai multe chestiuni.

Astfel, partenerii sociali au aprobat planul de activitate al comisiei pentru următorul semestru, care  fost elaborat în cadrul unui grup de lucru tripartit, în baza propunerilor părților.

De asemenea, a fost supus dezbaterilor proiectul legii cu privire la zilieri, ce reglementează modul în care aceștia pot exercita activităţi necalificate cu caracter ocazional. Documentul, însă, nu a fost susținut de toți partenerii sociali. Reprezentanții sindicatelor consideră că acesta trebuie îmbunătățit, ținând cont de experiența altor state. Mai mult decât atît, sindicaliștii sugerează că ar fi cazul de elaborat lista concretă a profesiilor care vor fi reglementate de legea respectivă. Astfel, s-a convenit că asupra proiectului se va reveni la una din următoarele ședințe ale CNCNC, unde vor fi examinate suplimentar toate propunerile și comentariile părților.

În cadrul ședinței a fost discutată și propunerea Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) privind stabilirea unui singur salariu minim la nivel naţional.

Sindicatele, în repetate rânduri, au înaintat Guvernului solicitarea de a modifica cadrul legal în domeniul salarizării în vederea stabilirii unui salariu minim unic pe ţară, care să se aplice ca garanţie minimă de salarizare atât în sectorul bugetar, cât şi în sectorul real al economiei.

Potrivit lui Sergiu Sainciuc, vicepreședinte al CNSM, un pas în depăşirea acestei situaţii este stabilirea salariului minim în funcţie de salariul mediu lunar pe economia naţională. Această modalitate de stabilire a salariului minim este prevăzută în Carta socială europeană revizuită, ratificată de Republica Moldova, care prevede că un salariu minim nu trebuie să fie prea mult sub nivelul salariului mediu naţional, pragul adoptat în acest sens fiind de 60%.

”Instituirea unui salariu minim poate fi efectuată etapizat. Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei (MMPSF) a elaborat un proiect de hotărâre în care este prevăzut ca cuantumul salariului minim să fie reexaminat anual, fiind stabilit iniţial în proporție de 25% din salariul mediu pe economie, iar în următorii ani (până în anul 2019) în cuantum de 30%, 35% şi 40% din salariul mediu lunar pe economie. CNSM a susţinut proiectul, solicitând Guvernului aprobarea lui, însă cu regret, acesta a rămas neimplementat”, a menționat Sainciuc.

La rândul său, președintele CNCNC, Octavian Calmâc, viceprim-ministru și  ministru al Economiei, a îndemnat partenerii sociali să identifice instrumente de politici care vor satisface atât angajatorii, cât și angajații, iar MMPSF și Ministerul Finanțelor să prezinte costurile aferente acestor majorări pentru sectorul real și bugetar.

O altă chestiune de pe ordinea de zi a ședinței a fost proiectul legii privind modificarea şi completarea Legii nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător. Documentul a trecut deja în prima lectură în Parlament, urmând ca până la următoarea examinare să fie efectuate unele ajustări. Cele mai esențiale țin de Inspectoratul de Stat al Muncii și alte instituții de control, care urmează să rămână ca entități separate, ce vor efectua activități în domeniul controlului de stat.

Sindicaliștii au salutat decizia, arătându-se mulțumiți că propunerile lor în acest sens au fost auzite. ”Inspectoratul de Stat al Muncii este unicul organ care supraveghează modul în care sunt respectate drepturile salariaților și este foarte bine că a fost lăsat să activeze în continuare ca organ distinct, așa cum cer și actele internaționale la care Republica Moldova este parte – Convențiile nr. 81 și 189 ”, a conchis Sergiu Sainciuc.

Departamentul mass-media și relații internaționale