Membrii Comitetul Confederal al Confederației Naționale a Sindicatelor (CNSM) s-au întrunit joi, 25 februarie, în cadrul ședinței ordinare, pentru a pune în discuție mai multe chestiuni de importanță social-economică, dar și de ordin organizatoric.
Astfel, sindicaliștii au decis să solicite repetat Guvernului inițierea procedurii de amendare a art. 96 din Legea Insolvabilității, pe motiv că unele prevederi ale acestuia, care se referă la acțiunea Contractului colectiv de muncă, vin în contradicție cu principiile și normele naționale și internaționale.
Totodată, membrii Comitetului Confederal au discutat despre situația în domeniul ocupării populației și șomajului în Republica Moldova, înaintând propuneri de îmbunătățire a acesteia.
Un alt subiect de discuții au constituit propunerile sindicatelor de modificare a Legii salarizării, în scopul asigurării unei protecții suplimentare pentru salariați. Acestea se referă la majorarea cuantumului minim garantat al salariilor și diversificarea lui, cu excluderea din acesta a plăților suplimentare. În același timp, s-a propus ca salariul minim tarifar pentru prima categorie de calificare în sectorul real să fie stabilit prin negocieri colective la nivel de ramură și să nu fie mai mic decât cuantumul minim garantat. Iar în scopul combaterii fenomenului muncii ”la negru”, una din măsurile eficiente ar fi achitarea salariilor prin carduri bancare, consideră reprezentanții salariaților.
Sindicaliștii au mai decis convocarea, în luna aprilie curent, a ședinței Consiliului General al CNSM. Aceștia au luat act și de informația cu privire la activitatea Inspectoratului Muncii al Sindicatelor în anul 2015 și obiectivele trasate pentru anul curent, despre îndeplinirea Planului de acțiuni al CNSM pentru anul 2015 în vederea realizării Strategiei CNSM pentru anii 2012-2017, dar și despre Planul CNSM în domeniul formării sindicale și cercetării pentru anul 2016.
În cadrul aceleiași ședințe, Tatiana Marian a fost desemnată în calitate de președinte al Comisiei de Tineret a CNSM, fiind aprobată și componența nominală a acesteia. Actualmente, Marian deține funcția de președinte al Consiliului de Tineret al Federației Sindicatelor din Comunicații, dar și de președinte al Comitetului de Tineret din cadrul Consiliului Regional Pan-European (PERC).
Departamentul mass-media și relații internaționale