Realizarea hotărârilor Consiliului General al CNSM și ale Comitetului Confederal al CNSM, care au fost aprobate anul trecut, constituie primul și unul dintre cele mai importante subiecte ale agendei ședinței de astăzi, 1 februarie, a Comitetului Confederal al CNSM, prima din anul acesta.
De tot, urmează să fie dezbătute 15 subiecte, dintre care ținem să evidențiem pe cele mai însemnate: cu privire la activitatea Inspectoratului Muncii al Sindicatelor pe parcursul anului 2017 și obiectivele pentru 2018, Planul CNSM în domeniul formării sindicale și cercetării pentru 2018, Regulamentul formatorului sindical, despre propunerile CNSM, în forma unui proiect de Lege, privind constituirea, funcționarea și utilizarea Fondului de garantare a creanțelor salariale.
De asemenea, membrii Comitetului Confederal al CNSM se vor pronunța vizavi de organizarea Spartachiadei a V-a a CNSM și în privința eficientizării Publicației Periodice Săptămânalul ”Vocea poporului”.
Pe parcursul zilei vom reveni cu materiale mai ample, detaliate despre hotărârile adoptate de către membrii Comitetului Confederal al CNSM.
Departamentul mass-media și relații internaționale al CNSM