Sindicatul Lucrătorilor din domeniul Cadastrului, Geologiei, Geodeziei ”SINDGEOCAD” a făcut totalurile activității pentru perioada august 2012-iunie 2015 și a trasat direcțiile prioritare pentru anii 2015-2020.Totodată, în cadrul Conferinței a XII-a, care a avut loc miercuri, 24 iunie, sindicaliștii din ramură au reales-o în calitate de președinte pe Galina Frumusache.
La lucrările Conferinței a participat conducerea ”SINDGEOCAD”, reprezentanți ai organizațiilor guvernamentale de profil, precum și vicepreședintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), Mihail Hîncu.
În alocuțiunea sa, Galina Frumusache a prezentat un raport despre activitatea sindicatului, în care s-a referit la principalele realizări ce țin de îmbunătățirea condițiilor de muncă ale salariaților din ramură, promovarea și protejarea intereselor acestora.
Anatolie Ghilaș, directorul Agenției Relații Funciare și Cadastru, a apreciat buna colaborare a structurii pe care o reprezintă cu sindicatul de ramură și a subliniat importanța dezvoltării dialogului social.
La rândul său, Mihail Hîncu, vicepreședintele CNSM, a accentuat că modul în care”SINDGEOCAD” conlucrează cu partenerii din ramură poate servi drept exemplu și pentru alte organizații sindicale.
În cadrul Conferinței au fost abordate subiecte ce se referă la salarizare, tratamentul balneosanatorial și odihna copiilor, condițiile de muncă, securitatea și sănătatea în muncă, precum și chestiuni ce se referă la activitatea centrului sindical național-ramural.
Sindicatul Lucrătorilor din domeniul Cadastrului, Geologiei, Geodeziei ”SINDGEOCAD” întrunește 61 organizații sindicale primare și are peste 2700 de membri. ”SINDGEOCAD” este membru al CNSM.
Departamentul Informațional al CNSM