Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Mesajul de felicitare al CNSM cu prilejul marcării Zilei Lucrătorului Medical și a Farmacistului

14.06.2013

medici

Dragii noștri, cei care stați de strajă sănătății, bunului nostru cel mai de preț, Vă felicităm cu ocazia zilei Dvs. profesionale!

Nu există în lume o altă profesie mai responsabilă, mai respectată și mai necesară, pe care să o înveți aproape un deceniu, apoi toată viața – decît cea de medic.

Sunt de admirat abnegația și angajamentul Dvs. profesional, valori pe care le întruchipați, dedicîndu-vă exercitării acestei nobile profesii.

Anume Dvs. stați la paza sănătății fiecărei familii și Vă faceți onest datoria, în pofida greutăților.

Devotamentul de care dați dovadă la orice oră de zi și noapte, dăruirea și dorința de a ajuta omul bolnav – fac minuni.

Vă dorim să aveți și voi parte de ceea ce dăruiți neîncetat: SĂNĂTATE și un pic de recunoștință în plus.

Să vă meargă în toate!

 

Cu profundă considerațiune,

Oleg BUDZA,

președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova