Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Mesajul de felicitare al Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică şi Resurse Energetice cu prilejul Zilei lucrătorului din sistemul gaze

29.08.2018

2

Stimați colegi,

Cu prilejul Zilei lucrătorului din sistemul gaze, care se celebrează anual în prima duminică a lunii septembrie, Federaţia Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică şi Resurse Energetice adresează sincere felicitări lucrătorilor din sistemul de gaze al țării, venind cu urări de sănătate, bunăstare, fericire și noi realizări în dezvoltarea ramurii.

Sistemul de gaze are o importanţă majoră pentru economia naţională, iar activitatea profesională a lucrătorilor din domeniu contribuie la dezvoltarea infrastructurii, aprovizionarea continuă, completă şi fiabilă cu gaze naturale a consumatorilor din Republica Moldova.

Datorită gradului înalt de calificare, responsabilitate și experiență unică a angajaților întreprinderilor de profil este posibilă identificarea soluţiilor pentru rezolvarea rapidă şi eficientă a sarcinilor de transportare, distribuție și furnizare a gazelor naturale, precum şi asigurarea securității energetice a țării.

Suntem siguri: profesioniștii vor deveni un fundament solid pentru dezvoltarea continuă a domeniului.

Vă mulțumim, pentru munca Dumneavoastră, exercitată cu multă sîrguință și plină de abnegație.

Cu respect,

Președintele FSCRE                                

Margareta STRESTIAN