Stimați lideri și activiști sindicali, frați și surori,
Cu prilejul Zilei Sindicalistului, marcată cu solemnitate pe 7 iunie în marea familie sindicală din Republica Moldova, am onoarea să mă adresez către Dumneavoastră.
În această zi festivă, noi, liderii și activiștii sindicali, care muncim pe tărâmul sindicalist la momentul de față, avem, în primul rând, responsabilitatea și obligația să cinstim memoria tuturor generațiilor de sindicaliști care au stat la baza formării primelor celule și organizații sindicale, care aveau drept scop apărarea drepturilor angajaților la condiții decente de muncă și odihnă. Devotamentul acelor generații este cu adevărat apreciat și niciodată nu va fi dat uitării.
Sindicatele din Republica Moldova au trecut, de-a lungul anilor, prin diferite etape de dezvoltare, au cunoscut urcușuri, probleme, schimbări structurale, dar este important că au reușit să asigure o evoluție sănătoasă de dezvoltare instituțională.
Astăzi, Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova este o familie unită, activă, dinamică în acțiune, care unește 25 de sindicate de ramură, peste 6000 de organizații sindicale primare, devenind o componentă importantă a societății civile. Sindicatele contemporane contribuie cu fermitate la apărarea intereselor profesionale, economice și sociale ale salariaților.
Toate realizările obținute au fost posibile grație muncii liderilor organizațiilor primare, președinților sindicatelor de ramură, comisiilor de femei și de tineret ale CNSM, activiștilor sindicali de toate nivelurile, instituțiilor și întreprinderilor aflate în subordinea CNSM. Toți acești profesioniști cu experiență muncesc cu dăruire de sine pentru beneficiul membrilor de sindicat, promovează principiile sindicalismului, respectarea drepturilor fundamentale ale omului, bucurându-se de rezultatele muncii, de respectul cetățenilor.
Cu ocazia Zilei Sindicalistului, mă adresez către veteranii sindicaliști, către toți cetățenii care au activat în trecut în sindicate și au contribuit la fortificarea mișcării sindicale. În numele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, aduc mesajul meu de felicitare tuturor, urându-vă multă sănătate Dumneavoastră și familiilor Dvs., succese în munca pe care o desfășurați pentru prosperarea țării, în drumul ei spre integrarea europeană.
Oleg BUDZA,
președintele CNSM