Stimați membri de sindicat, frați și surori!
Am onoarea să vă adresez sincere felicitări cu prilejul Zilei Sindicalistului, instituită acum 11 ani și marcată anual la 7 iunie.
Cu această ocazie, aducem omagiu tuturor generațiilor de activiști sindicali, în special celor care au participat la formarea temeliei instituției sindicale, creînd primele organizații sindicale în scopul apărării drepturilor salariaților la condiții decente de muncă și odihnă, care au contribuit la dezvoltarea și consolidarea mișcării sindicale.
Sindicatele din Moldova, unite în 25 de sindicate de ramură, cu peste 6000 de organizații sindicale primare, își îndeplinesc zilnic misiunea nobilă de apărare a intereselor profesionale, economice și sociale ale salariaților, fortificîndu-și rîndurile și locul în societate, de rînd cu alte instituții importante ale statului.
La baza activității sindicaliste stă muncă președinților organizațiilor sindicale primare, președinților sindicatelor de ramură și echipelor acestora, salariaților aparatului CNSM, comisiilor de femei și de tineret ale CNSM, activiștilor sindicali de toate nivelurile, instituțiilor și întreprinderilor aflate în subordinea CNSM.
Vă doresc tuturor multă sănătate, succese în munca pe care o desfășurați pentru bunăstarea salariaților, membrilor de sindicat.
Președinte CNSM
Oleg BUDZA
Mesajul video poate fi accesat aici.