Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Noua Lege a Poliţiei aduce nemulțumiri printre angajații MAI

07.03.2013

mai620

Reorganizările de personal, odată cu intrarea în vigoare a Legii cu privire la activitatea poliţiei şi statutului poliţistului, a stârnit mai multe nemulţumiri în rândul angajaţilor noului Inspectorat General al Poliţiei din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. După publicarea în Monitorul Oficial a noii Legi, președinții organizațiilor sindicale primare și membrii Consiliului Sindicatului „Demnitatea”, s-au întrunit miercuri, 6 martie, unde au analizat cele mai mari carențe în Lege.

Marţi, în ședința de Guvern, a fost numit în funcţia de şef al Inspectoratului General de Poliţie, Ion Bodrug, care până atunci ocupase funcţia de viceministru al Afacerilor Interne.

„Zilele acestea am observat că au loc mai multe încălcări în cadrul inspectoratelor de poliţie, în ceea ce priveşte angajarea, salarizarea sau restabilirea la locul de muncă”, a declarat Alexandru Gobjila, secretarul general al Sindicatului „Demnitate”.

Dacă cei din raioane spuneau că probleme grave nu au întâmpinat, atunci cei din capitală au atras atenţia asupra mai multor încălcări.

„Efectivul a fost impus, practic, să accepte unele funcţii, neţinându-se cont de grad, experienţă etc. S-a încălcat şi principiul celor două luni de preavizare. A fost o bătaie de joc”, a spus Valeriu Boboţac, preşedintele organizaţiei sindicale a Comisariatului General de Poliţie din cadrul municipiului Chişinău. Șeful organizaţiei sindicale din cadrul Comisariatului de poliţie Botanica, Vasile Moleşteanu, a informat conducerea sindicatului „Demnitate” că organizaţiei i se aduc învinuiri de destabilizarea situaţiei din comisariat.

Cele mai dure probleme, evidenţiate la şedinţa de miercuri, au venit din partea reprezentantului sindicaliştilor din cadrul Brigăzii de poliţie cu destinaţie specială „Fulger”. „Cunoaştem că 35 de locuri au fost lichidate. Toate funcţiile au fost coborâte cu un grad. O mare parte dintre colaboratori vrea să plece, mai ales că la „Fulger” trăiesc doar din salariu. Ei nu mai au încredere în nimeni. Noi acum ne revoltăm post factum”, a afirmat Valentin Popescu.

Anterior, reprezentanții Sindicatului „Demnitate” au solicitat președintelui țării, Nicolae Timofti, să nu promulge Lege cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului, însă nu au fost auziți. Sindicaliștii susțineau că în proiectul de Lege nu a fost inclus pachetul social decent. Membrii Sindicatului „Demnitate” vor continua să lupte pentru ca Legea să fie modificată în favoarea poliției.

Centrul Informațional al Sindicatelor