Camera de Comerț și Industrie (CCI) a Republicii Moldova marchează în acest an 100 de ani de la fondare. Cu acest prilej, peste 450 de persoane au participat astăzi, 5 octombrie, la ceremonia dedicată acestei aniversări pentru a discutat despre rolul instituției în societate și colaborarea cu partenerii sociali.
Prezent la eveniment, Oleg Budza, președintele Confederației Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM), a adresat un mesaj de felicitare CCI. “Camera de Comerț și Industrie este un promotor activ al mediului de afaceri și un partener important al mișcării sindicale, are un rol important în ceea ce privește dezvoltarea economiei naționale. CNSM și CCI au semnat un Acord de colaborare și mizăm în continuare pe dezvoltarea relațiilor bilaterale în domeniul asigurării muncii decente, promovării drepturilor și intereselor salariaților, membri de sindicat”, a accentuat liderul sindical.
“Avem o colaborare foarte bună cu sindicatele. Cel mai important, din punctul nostru de vedere, este sporirea nivelului de pregătire și calificare al salariaților, pentru a dezvolta competitivitatea economică a țării. Business-ul din Republica Moldova are nevoie de forță de muncă bine pregătită iar sindicatele au un rol important în acest proces”, este de părere Sergiu Harea, președintele CCI.
Acordul de colaborare semnat la 3 noiembrie 2017 între cele două instituții prevede acțiuni comune ce se referă la consolidarea mediului de afaceri și protejarea social–economică a salariaților. Unul dintre principalele obiective ale acestui document presupune organizarea activităților comune de formare continuă, inclusiv în sistemul dual și alte forme actuale de instruire la locul de muncă. La data semnării Acordului, conducătorii celor două instituții au declarat că semnarea documentului dat va avea un impact benefic atât pentru întreprinderi, cât și pentru salariați, și va contribui la diminuarea corupției și economiei informale din țară.
Precizăm că CCI efectuează analize, oferă informații și acordă consultanță organelor publice cu privire la elaborarea și adoptarea actelor normative ce țin de dezvoltarea economiei Republicii Moldova, sprijină realizarea proiectelor de dezvoltare a economiei. CCI reunește peste 1100 de membri, reprezentanți ai mediului de afaceri din toate ramurile economiei naționale.
Departamentul mass–media și relații internaționale