Reprezentanţii Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei raportează de ani buni că în Republica Moldova se atestă o tendinţă de scădere a numărului de şomeri înregistraţi, dar şi de creştere a celui de locuri de muncă vacante. În timp ce oficialii apreciază că aceasta se datorează înviorării activităţii economice, reprezentanţii sindicatelor sunt de părere că este vorba despre plecarea forţei de muncă peste hotare din cauza că salariile în unele sectoare nu acoperă nici valoarea minimului de existenţă.
Tendinţa de scădere a numărului de şomeri moldoveni a continuat şi în luna trecută. Datele publicate de Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei arată că, în noiembrie curent, numărul șomerilor înregistrați era de aproape 39 de mii de persoane, comparativ cu aproximativ 47 de mii în aceeași perioadă din anul trecut.
Aceeași stare de lucruri se atestă și la capitolul șomerilor plasați în câmpul muncii care au constituit 14,5 mii de persoane în noiembrie 2012, faţă de 15,5 mii în aceeşi lună a acestui an. Concomitent, 2200 de persoane fără un loc de muncă au absolvit cursuri de formare, iar alţi circa 1800 au fost antrenați în lucrări publice.
Totodată, din numărul total de şomeri înregistraţi, aproape 6000 sau cu peste 1300 mai puţin decât în anul trecut au beneficiat de ajutor de şomaj. În 2013, mărimea medie a acestui tip de ajutor a fost de 1014 lei. Alocaţii de integrare sau reintegrare profesională au fost acordate în acest an unui număr de peste 3000 de persoane, care este puţin mai mare ca în 2012.
De remarcat că numărul locurilor de muncă vacante a atins cifra de 35,4 mii şi a fost în creştere cu circa 2000 faţă de anul trecut.
Vicedirectorul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Ştefan Calancea a apreciat pentru Vocea poporului că tendinţa de micşorare a numărului de şomeri înregistraţi şi de creştere a locurilor de muncă vacante se datorează intensificării activităţii economice. „A crescut necesitatea de braţe de muncă şi asta se explică prin faptul că, în ultimul timp, s-au înregistrat mai multe funcţii vacante. Este şi o influenţă a crizei din ţările europene, unde a scăzut exodul de braţe de muncă din Republica Moldova. Mai mult ca atât, se observă o mică tendinţă de creştere a numărului de persoane care se întorc în ţară”, a menţionat Ştefan Calancea.
Ştefan Calancea a remarcat că, dacă în urma crizei economice care a afectat ţara noastră în 2009, în acel an, iar apoi şi în 2010 numărul de şomeri înregistraţi era în creştere, începând din 2011 acest indicator a fost în scădere constantă. Este vorba despre înviorarea activităţii economice şi ocuparea mai intensă a forţei de muncă în economia naţională. Şi prognoza pentru anul viitor nu prevede mari schimbări sau variaţii esenţiale în aceste evoluţii, a precizat vorbitorul.
Preşedinta Consiliului Lucrătorilor din Industria Uşoară, Nadejda Rusnac, a constatat că în industria confecţiilor există o cerere mare de braţe de muncă, dar problema e că muncitorii cu pregătire profesională sunt foarte greu de găsit. În aceste condiţii, întreprinderile sunt nevoite să angajaze cadre fără calificare şi să le pregătească de sine stătător.
Cu toate acestea, sunt frecvente cazurile de migraţie în rândul acestor muncitori, iar în ansamblu pe sector se atestă o tendinţă de micşorare a numărului locurilor de muncă. Din cauza insuficienţei forţei de muncă, întreprinderile sunt nevoite de multe ori să refuze contracte de fabricare a unor partide mari de producţie.
În ultimul timp, se înregistrează şi o altă tendinţă. Unele întreprinderi sunt supuse privatizării, după care spaţiile de producere ale acestora sunt renovate şi date în arendă, iar venitul obţinut din această activitate este mai mare decât din cea de bază. De asemenea, odată cu micşorarea numărului locurilor de muncă, profitul creşte, iar problemele se reduc. Sunt întreprinderi care nu mai au niciun angajat, iar clădirile de care dispun sunt date în arendă în întregime.
Nadejda Rusnac a mai specificat că salariul mediu lunar în industria uşoară este de circa 3000 de lei.
Vicepreşedintele Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Petru Chiriac a apreciat că scăderea numărului de şomeri înregistraţi se datorează faptului că forţa de muncă pleacă peste hotare. „Locurile de muncă vacante dacă şi se măresc nu înseamnă că ele sunt satisfăcătoare pentru cei care vor să rămână şi să muncească aici. Mai mult de jumătate din aceste locuri de muncă presupun un salariu sub valoarea minimului de existenţă pe ţară”, a constatat vicepreşedintele CNSM.
Majoritatea acestor oferte sunt pentru munca necalificată şi salariul e destul de mic. A crescut, deşi nesemnificativ, necesitatea de medici şi pedagogi la ţară. În cazul învăţătorilor, problema a fost provocată de o prevedere legală controversată privind eliberarea obligatorie a pedagogilor pensionari. „Această iniţiativă trebuie revăzută, pentru că la ţară avem nevoie de profesori şi pensionarii care încă mai pot preda, trebuie să fie reîncadraţi în muncă. Este nevoie de susţinere reală pentru oameni, nu de acţiuni ce au drept consecinţă excluziunea socială”, a conchis vicepreşedintele CNSM.
Sursa: www.vocea.md