Un grup de reprezentanți ai sindicatelor, patronatelor și de la Ministerul Justiției, au vizitat recent Suedia, la invitația Confederației Sindicatelor din Suedia, unde au fost familiarizați cu practici de soluționare a litigiilor de muncă și cu modelul de parteneriat social din această țară scandinavă.
Victor Talmaci, președintele Federației Sindicatelor din Construcții și Industria Materialelor de Construcție “SINDICONS”, a menționat că vizita în Suedia a fost o oportunitatea pentru partenerii sociali de a afla din prima sursă cum în Suedia sunt soluționate litigiile de muncă și ce practici pot fi preluate pentru Republica Moldova.
“Deși datele statistice arată că un număr foarte mic de persoane se adresează pe litigii de relații de muncă, într-o scrisoare venită recent de la Ministerul Justiției se arată că autoritățile noastre vor susține ideea creării completelor specializate”, a menționat liderul sindical.
“Cred că sunt foarte multe litigii care nici nu ajung în instanță însă avem nevoie ca aceste litigii să fie soluționate atât rapid, cât și calitativ. Asta se întâmplă pentru că salariații știu cât de anevoios se soluționează litigiile în judecată și, pe acest motiv, nici nu apelează la instanțe”, a adăugat el.
Președintele Federației “SINDICONS”, s-a arătat impresionat și de cele văzute în Suedia la capitolul parteneriat social.
“În Suedia se acordă o atenție aparte procesului de negocieri, pentru a asigura salariații cu o remunerare decentă. Suedezii au o experiență de aproape un secol de parteneriat social, iar în societatea lor se respectă foarte mult opinia publică, au loc consultări permanente dintre sindicate și patronate iar statul nu se implică în aceste consultări, dialogul social bipartit este bine pus la punct și este unul eficient și funcțional”, a specificat Victor Talmaci.
Potrivit lui Adrian Lungu, jurist în cadrul Federația Sindicatelor din Comunicații, delegația din Republica Moldova a vizitat Tribunalul Muncii și a asistat la o ședință de judecată la această instituție.
„În Suedia am văzut un parteneriat social veritabil, influența statului asupra parteneriatului social este minimă, iar salariatul se simte cu adevărat protejat. Ce ține de litigiile de muncă, la ei sunt înregistrate foarte puține litigii de muncă, majoritatea litigiilor sunt soluționate extrajudiciar. Tribunalul Muncii soluționează anual între 300 și 400 de litigii de muncă”, a informat Adrian Lungu.
Referindu-se la situația din Republica Moldova, Adrian Lungu a menționat că unele studii arată că în țară, mai puțin de 2% din litigii, aflate pe rolul instanțelor judecătorești, sunt litigii de muncă. “Noi pledăm pe specializare în interiorul instanțelor de judecată, fapt care ar permite specializarea în materie socială (litigii de muncă, conflicte colective, aspecte de protecție socială etc). Specializarea este un prim pas spre instanțele specializate”, consideră el.
“Cunoaștem că acum avem o reformă a justiției care presupune optimizarea instanțelor judecătorești și lichidarea anumitor instanțe, inclusiv celor specializate. În aceste condiții nu poți să ceri să fie create instanțe specializate suplimentare, dacă sistemul să debarasează de unele deja existente”, a accentuat Lungu.
În context, Radu Drumea, șef direcție juridică și servicii, Confederația Națională a Patronatului, unul din participanții la vizita efectuată în Suedia, este de părere că practica suedeză arată că dezvoltarea unor mecanisme ce ar facilita soluționarea litigiilor de muncă sunt necesare și pot contribui la sporirea calității actului justiției. Totodată, reprezentantul patronatelor consideră că în cazul Republicii Moldova este necesar de consolidat dialogul social, să fie intensificată colaborarea dintre partenerii sociali, pentru a soluționa diverse probleme social-economice.
Menționăm că în luna martie a acestui an la Chișinău a avut loc conferința internațională „Instanțe specializate în litigii de muncă – o opțiune de reformă pentru Republica Moldova?”, unde sa discutat despre necesitatea instituirii unor instanțe specializate în soluționarea calitativă a litigiilor de muncă, care ar asigura protejarea drepturilor de muncă și a garanțiilor sociale ale muncitorilor din Republica Moldova.
Departamentul mass-media și relații internaționale